Trei societati de asigurari - in insolvabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte sase companii au un grad ridicat de risc. Nicolae Crisan anunta ca numele societatilor insolvabile vor fi facute publice pana la 30 iunie

Trei dintre cele 42 de societati de asigurari care au depus la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor statele financiare aferente anului 2002 sunt in pozitia de insolvabilitate si li se va cere, cel mai probabil, sa intocmeasca un plan de redresare, a declarat, ieri, presedintele CSA Nicolae Crisan. "Pe langa aceste trei societati, alte sase companii de asigurari au un grad ridicat de insolvabilitate, iar printre acestea exista si firme cu o cota importanta in piata asigurarilor", a spus Crisan. Marja de solvabilitate reprezinta, in termeni generali, nivelul cu care activele unei societati de asigurare depasesc obligatiile asumate. Acest indicator depinde de volumul raspunderilor asumate, obligatiile trecute, respectiv daunele nete platite, si obligatiile viitoare - rezerve de dauna si rezerve de prima. Potrivit presedintelui CSA, Nicolae Crisan, datele consolidate la nivelul intregului sistem de asigurari arata o rata de solvabilitate de peste 2 (nu prezinta risc de insolvabilitate). Crisan a anuntat ca toate aceste informatii vor fi facute publice pana la data de 30 iunie, cand comisia trebuie sa depuna, la Parlament, raportul anual pentru 2002. El a precizat ca nu poate sa nominalizeze companiile aflate in stare de insolvabilitate si nici pe cele cu un risc ridicat de solvabilitate, intrucat calculele au avut in vedere date preliminare. Crisan a adaugat ca nu vor fi tolerate amanari privind criteriile de performanta impuse societatilor de asigurari. Presedintele CSA a sugerat insa marilor companii din piata de asigurari, in principal societati multinationale, sa analizeze oportunitatea de a prelua firmele aflate in dificultate. In ceea ce priveste limita minima a capitalului social, presedintele CSA a precizat ca numai doua societati nu au reusit sa indeplineasca acest criteriu, in timp ce pentru alte patru companii comisia a solicitat date suplimentare. CSA a majorat valorile minime pentru capitalul social al unei societati de asigurari nou infiintate. Astfel, fiecare societate este obligata sa detina un capital social de minimum 15 miliarde lei pentru a desfasura activitati generale, exceptand asigurarile obligatorii, cel putin 30 de miliarde pentru activitatea de asigurari generale si 21 de miliarde lei in cazul asigurarilor de viata. Societatile de asigurari deja autorizate erau obligate sa-si majoreze capitalul social peste noile limite pana cel tarziu la data de 30 aprilie 2003, insa CSA a decis sa prelungeasca acest termen pana la data de 15 mai.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite