Statul român, restanţe de 3,6 miliarde de lei pentru plata concediilor medicale la finalul anului 2021

Statul român, restanţe de 3,6 miliarde de lei pentru plata concediilor medicale la finalul anului 2021

FOTO: Shutterstock

La finalul anului 2021, Executivul era restant cu 3,63 de miliarde de lei pentru concediile medicale, mai mult cu aproximativ 1,2 miliarde de lei faţă de anii 2020 şi 2019, a transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la solicitarea Main News.

Ştiri pe aceeaşi temă

Restanţele statului în ceea ce priveşte decontarea concediilor medicale au crescut. Conform sursei citate, la finalul anului trecut, statul mai avea de decontat 3,63 de miliarde de lei pentru condediile medicale. 

„Restanţele pentru plata concediilor medicale au fost tot timpul foarte mari, trebuie să ne uităm şi în evoluţia lor. Toată lumea s-a plâns că nu se rambursează aceste costuri. Este o modalitate ca statul să se finanţeze pe costul companiilor, angajatorilor”, a declarat analistul economic Gabriel Biriş, pentru Main News.

De această dată, diferenţele între anul 2021 şi perioada 2019-2020 se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de lei. „Arată că deficitul (n.r. bugetar) e mult mai mare(…) De ce se întâmplă asta? De ce se întâmplă şi întârzierile la rambursările de TVA, sunt mai multe. Statul are bani de ajutoare sociale, dar face protecţie socială pe spatele companiilor. Antreprenorii sunt pe cont propriu şi nu se pot baza pe stat, decât să le ia, nu să le şi dea înapoi ce au de luat”, a adăugat Gabriel Biriş.

În ceea ce priveşte indemnizaţiile decontate pentru concediile medicale din perioada anului trecut, CNAS a precizat că valoarea acestora a fost de aproximativ 3,79 de miliarde de lei, în 2020 a fost de 3,60 de miliarde, iar în anul 2019 de 2,748 de milioane de lei. Potrivit publicaţiei citate, ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a refuzat să comenteze informaţiile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările