Vrand parcă să testeze limitele inferioare ale unui capitalism sălbatic încercat doar ca experiment prin ţări exotice, guvernările de dreapta au confundat studiile de caz excentrice legate de capitalism cu fundatia acestei forme societale de organizare. Probabil neintenţionat, s-au topit acolo elemente arhicunoscute de dezintegrare a umanului – aţâţarea unora împotriva altora, să moară şi capra vecinului, capul plecat sabia nu-l taie, să avem noi de alţii nu ne interesează, taieri de venituri si alocatii sociale concomitent cu cresterea evaziunii fiscale si a risipei banului public s.a.m.d. Au fost trimise la coada listei preocupările cu privire la tendinţa accelerată de ”înrobire” a lucrătorilor, decivilizarea ruralului, abandonul şcolar îngrijorător, discriminarea de gen, rasa… conditiile precare din sistemul sanitar şi de educaţie. Adica teme specifice unui capitalism primitiv, de cumetrie sau cum vreti sa-i spuneti.

Esecul inovării în domeniul societal s-a vazut lesne în deteriorarea tesutului social iar economic în capitalismul dependent de finanţarea condiţionată, volatilă, din străinătate. Subfinanţarea instituţiilor de control, apărare şi siguranţă naţională a oferit şi ea premisele concretizării unor teze libertariene exprimate atât de transparent de “oameni de afaceri” de carton – mai putine legi, mai putine taxe, mai putin control, privatizarea domeniilor strategice, mecanisme cat mai facile de maximizarea a profitului şi înavuţire personală rapidă...

Postulatele ştiinţei economice au fost pervertite prin hiperbolizarea uneia dintre ipotezele cele mai criticate, chiar de către cei mai aprigi făcători de doctrină capitalistă – homo economicus (omul economic). Toti românii trebuiau sa treacă rapid de la o mentalitate cu o doză mai mare de altruism, de solidaritate, de moderaţie. Toti trebuiau să fie dintr-o dată homo economicus - egoist, individualist, rapace, călcător pe cadavrele subţiate de munca de la ale cărei beneficii au stiut de la inceput că vor lipsi, avid după bani şi bani şi bani, prizonierul capcanei psihologice a acumulării.

S-a ajuns astfel la o societate plină de nevroze, frustrări, feţe schimonosite, triste, însetate să bea din sângele toxic al răzbunării, roboţi insensibili la o dramă a unui copil si fără o minimă empatie cu persoanele în vârstă. “Copiii au fost învăţaţi să muşte din părinţi”. O societate polarizată, o cursă nebună către valori irelevante ale vieţii, milioane de oameni lăsaţi în urmă doar pentru a atinge cât mai rapid ceea ce alţii au atins în sute de ani. Mulţi dintre români au participat la un maraton la care au alergat fără să ştie care este ţelul sau şi-au dat seama la sfarşit că au alergat doar pentru alţii. S-a dorit repararea corabiei pe mare şi nu întremarea ei pe uscat.

S-a umblat şi la procese mai subtile. Ni s-a indus în mod gresit că natura umană înseamnă repede si mult, ca natura umană înseamnă a avea mai degrabă decât a fi. Conditia umană a fost toată subsumată acestei pervertiri. Am fost dusi fortat – fara nicio strategie – într-un ciclu al generatiilor caracterizat printr-un climat cu comportamente, aşteptări şi motivaţii dincolo de ceea ce ne dorim, putem şi ni se potriveşte. Am fost invitati să fugim într-o cursă uitând totuşi să mai şi trăim. Nu am putut vedea toate piesele sistemului. Ni s-a aruncat în faţă ”complementaritatea” lui Niels Bohr – ”cunoaşterea unui aspect al sistemului împiedică procesul de cunoaştere pentru alte aspecte ale aceluiaşi sistem”.

Revenind la agenda concretă de politici publice, am încercat să situăm în prim plan Omul. Echilibrul între măsurile de stimulare economică şi cele de justiţie socială, o redistribuire mai bună a fructelor creşterii economice, alocări mai mari pentru educaţie şi sănătate, programe consolidate de măsuri pentru ocuparea forţei de muncă. Am mers şi vom merge ţintit către refacerea plasei de siguranţă socială puternic deteriorată în anii de criză prin măsuri de reechilibrare a situaţiei îngrijorătoare în care se află familiile cu multi copii, pensionarii, familiile monoparentale şi persoanele cu dizabilităţi. Aplicăm deja de câţiva ani redistribuirea unei mari părţi din profiturile excepţionale obţinute prin liberalizarea preturilor la energie către consumatorii vulnerabili. În acelaşi timp forţăm apropierea salariului minim de un nivel decent încercând astfel să minimizăm riscul de sărăcie în cazul lucrătorilor români.    

Cred că am reuşit reintegrarea umanului în politicile macroeconomice. Tintirea maniacală a unor deficite bugetare în dauna investitiilor în educaţie, sănătate, agricultură şi infrastructură este aproape eliminată.

Reintegrarea umanului trebuie să continue…