Premierul Nicolae Ciucă anunţă măsurile pentru protejarea populaţiei şi a locurilor de muncă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto gov.ro
Foto gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, după şedinţa de Guvern că a fost adoptată OUG pentru ”pentru protejarea cetăţenilor, a locurilor de muncă, a economiei”, respectiv măsurile de protecţie faţă de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale.

”Am încheiat şedinţa de Guvern în cadrul căreia au fost aprobate unele acte normative, iar unul dintre acestea se referă la ceea ce am promis - protejarea cetăţenilor, a locurilor de muncă, a economiei -, măsurile de protecţie pentru ceea ce înseamnă creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale”, a anunţat premierul.  

Acesta a detaliat măsurile adoptate şi a precizat că MInisterul Energiei va căuta soluţii alternative pentru aprovizionarea cu energie. 

“În cadrul OUG am stabilit următoarele. Pentru consumatorii casnici, care consumă până în 100 kwh – 0,68 de lei, măsura de care vor beneficiar 3,5 milioane de gospodării. Între 100-300 de kwh – 0,80 de lei, iar de această măsură vor beneficia 4,5 milioane de gosdpodării.

Pentru consumatorii non casnici, preţul va fi de aproximativ 1 leu per kwh, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, întreprinderii din industria alimentară. Pentru consumatorii energointensivi se va aplica o schemă de ajutor de stat”, a explicat premierul Ciucă.  

El a anunţat şi care vor fi preţurile în privinţa gazelor naturale. 

“Pentru consumatorii casnici, preţul de 0,31 lei per kwh, iar pentru consumatorii non-casnici preţul va fi de până la 0,37 lei per kwh. Pentru întreprinderile care au avut un consum în 2021 de până la 50 de mii de kwh per oră se menţine acelaşi preţ”, a transmis premierul. 

El a mai anunţat că la Ministerul Energiei se iau măsuri pentru tot ceea ce înseamnă identificarea de surse noi de energie şi de surse noi de aprovizionare cu gaze naturale.

Principalele prevederi ale Ordonanţei pe energie adoptate:

Potrivit ordonanţei, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;

b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţii decât cei prevăzuţi la art. 12.

Preţul final facturat se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici şi noncasnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite