Ponta: „Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu. Nu se poate redeschide bugetul“

Ponta: „Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu. Nu se poate redeschide bugetul“

Premierul Victor Ponta trebuie să decidă ce va face în continuare, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va semna nici de data asta memorandumul cu FMI  FOTO Marian Iliescu

Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene (CE).

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat, marţi, de jurnalişti dacă se va renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, premierul a răspuns că acest lucru nu este posibil.
 
„Păi nu se poate. Asta i-au spus şi cei de la FMI preşedintelui, că nu se poate renunţa pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul (...) Şi Comisia Europeană, şi Fondul Monetar au spus foarte clar că nu se poate redeschide bugetul - şi, de altfel, nici nu intenţionăm să redeschidem bugetul“, a spus Ponta.
 
El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.
 
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
 
Joi, preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.
 
 

Mai puteţi citi: 
 
Oamenii de afaceri cer Guvernului o politică de dezvoltare în detrimentul celei de austeritate, promovate de FMI. Scutirea impozitului reinvestit, pe listă. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.
 
Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.
 
Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.
 
Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?
 
Ponta: Acciza de şapte cenţi, aplicată numai la benzină. L-am informat şi pe Traian Băsescu.Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, se află la Bruxelles, unde discută cu reprezentanţii Comisiei Europene amânarea, cu trei luni, a introducerii accizei suplimentare la motorină. În schimb, acciza de şapte eurocenţi rămâne să fie aplicată la benzină.
 
Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările