O gură de oxigen pentru industria HoReCa. Cum se aplică noile facilităţi fiscale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu relansarea economiei şi relaxarea treptată a măsurilor impuse în contextul pandemiei la nivel naţional, contribuabilii din industria hotelieră şi a serviciilor alimentare (HoReCa), puternic afectaţi de situaţia creată, au primit permisiunea de a îşi redeschide activitatea, însă cu respectarea anumitor restricţii (deocamdată, doar spaţiile aflate în aer liber).

Pentru acest domeniu, autorităţile au anunţat acordarea unor facilităţi fiscale, dar încă mai există neclarităţi în ceea ce priveşte aplicarea lor, arată o analiză realizată de Elena Geageac, Senior Manager Taxe Directe, şi Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România.

O nouă serie de măsuri adresate acestui sector, care vin în completarea celor anterioare, a fost adoptată recent, având în vedere că termenul pentru declararea şi plata impozitului specific datorat, respectiv 25 iulie, se aproprie vertiginos.

Scutire de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile

Proiectul de ordonanţă de urgenţă, publicat pe 16 iunie pe site-ul Ministerului de Finanţe şi adoptat în cadrul şedinţei de Guvern în aceeaşi zi, prevede faptul că contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr. 170/2016, nu datorează acest impozit pentru o perioadă de 90 de zile, pe parcursul anului 2020. Această facilitate se acordă fără a fi necesară îndeplinirea anumitor condiţii.

Astfel, pentru anul 2020, contribuabilii din acest domeniu vor plăti impozitul specific de maximum 75% din valoarea calculată pentru un an întreg, în loc de 100%.

Ce se întâmplă cu facilităţile acordate anterior?

Măsura nou adoptată se cumulează cu cele anterioare, astfel încât contribuabilii beneficiază de scutirea impozitului specific anual şi pentru perioada în care şi-au întrerupt total sau parţial activitatea din cauza deciziilor impuse pe timpul stării de urgenţă, de aproximativ două luni, respectiv 60 de zile. Astfel, firmele din domeniu pot beneficia de scutire de la plata impozitului specific pentru o perioadă totală de până la 150 de zile pe parcursul acestui an, ceea ce reprezintă o reducere anuală de aproape 42%.

Însă, spre deosebire de exceptarea inclusă în ordonanţa adoptată recent în şedinţa de Guvern, pentru a beneficia de scutirea aferentă perioadei de instituire a stării de urgenţă, contribuabilii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, trebuie să fi avut activitatea întreruptă, total sau parţial, şi să deţină certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. În al doilea rând, o firmă nu poate aplica facilitatea dacă se află în insolvenţă, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Rămâne neclar dacă de această prevedere pot beneficia şi cei care nu au fost obligaţi prin actele normative emise să îşi sisteze activitatea, însă aceasta le-a a fost redusă sever ca o consecinţă a restricţiilor impuse, cum este cazul hotelurilor, spun specialiştii Deloitte.

De asemenea, proiectul de ordonanţă prevede acordarea unei bonificaţii pentru contribuabilii din industria ospitalităţii care datorează şi impozit pe profit, de 10%, pentru trimestrele II şi III din 2020, dacă efectuează plata în termenele prevăzute de lege (25 iulie, respectiv 25 octombrie 2020). Impozitul pe profit se datorează pentru servicii adiacente prestate în HoReCa, cum ar fi activităţi de sub-francizare, re-facturări de produse alimentare, închirieri de spaţii etc.

Probleme vechi, rămase nerezolvate

Pentru a stimula investiţiile în acest domeniu, un alt subiect care ar trebui tratat cu prioritate de către autorităţi este cel referitor la faptul că jucătorii din HoReCa, plătitori de impozit specific, nu pot beneficia de directiva europeană privind sistemul comun de impozitare aplicabil societăţilor-mamă şi filialelor, ca orice alt contribuabil, în cazul distribuirii de dividende către societatea mamă, care prevede exceptarea dividendelor de la impozitare.

Astfel, ţinând cont de interesul manifestat pentru această industrie, autorităţile ar putea completa măsurile de sprijin pentru contribuabilii din domeniu prin corectarea legislaţiei fiscale în vederea eliminării discriminării în ceea ce priveşte aplicarea directivei, cauzată de regimul fiscal aplicabil jucătorilor din industria HoReCa. În acest fel, ar putea stimula companiile-mamă nerezidente să acorde o mai mare importanţă investiţiilor în afacerile din România, recomandă Deloitte.

În concluzie, Deloitte susţine că măsurile de sprijin pentru societăţile din HoReCa sunt binevenite, având în vedere că acesta este unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei în contextul pandemiei de COVID-19, însă mai sunt aspecte de clarificat, printre care se numără facilităţile de care pot beneficia hotelurile şi discriminarea nerezidenţilor în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al dividendelor distribuite din România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite