Guvernul alocă 20 de milioane de lei Catedralei Mântuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook
Foto Facebook

Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, potrivit informaţiilor transmise Profit.ro. Alocarea survine apelului BOR către populaţie pentru donaţii, necesare finalizării picturilor interioare.

Fondurile au fost acordate pe 10 iunie din bugetul pentru reparaţii şi construcţii de noi lăcaşuri de cult al Secretariatului de Stat pentru Culte, aflat în subordinea Executivului, fără ca decizia să fie anunţată, scrie profit.ro.

 Bugetul pentru reparaţii şi construcţii al Secretariatului pentru Culte a fost stabilit la început de an la 28 milioane lei, din care 8 milioane de lei au fost alocate Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, iar 20 de milioane de lei Patriarhiei Române. 

Anul trecut, Biserica Ortodoxă Română a primit 214,2 milioane de lei pentru construirea/repararea lăcaşurilor de cult sau pentru alte activităţi desfăşurate de către acestea. Cel mai probabil, doar o parte dintre aceste fonduri au mers către construcţia Catedralei.

Patriarhia ceruse donaţii pentru picturile Catedralei 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunţat lansarea unui site unde este prezentat stadiul picturilor deja efectuate la Catedrala Mântuirii Neamului, precizând şi cum se pot face donaţii pentru realizarea a încă 400 de scene şi icoane.

Coordonatorul lucrărilor de pictură, Daniel Codrescu, a declarat, pentru Trinitas TV, că site-ul a fost gândit atât ca să ajute oamenii care vor să participe efectiv prin donaţii, cât şi „pentru susţinerea morală a proiectului, prin construirea unei comunităţi în jurul acestei catedrale”.

O echipă de opt artişti lucrează în prezent pe schelă la finalizarea mozaicului de pe hemiciclul absidei altarului. Alţi 40 lucrează în atelier la mozaicul de pe spatele catapetesmei. Cei din urmă nu sunt în aceeaşi locaţie, pentru a diminua riscul sanitar, se arată pe site-ul mai sus menţionat.

„Datorită pandemiei, încercăm să păstrăm puţin distanţa şi să nu stăm foarte aglomeraţi”, a explicat pictorul Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor.

Pictura altarului este finalizată în proporţie de 90%, iar acum se lucrează în zona de cornişă, care va fi finalizată în luna martie. La începutul lunii aprilie, toată schela din zona altarului va fi demontată. Lucrul va continua doar la partea dinspre altar a catapetesmei.

„Decorurile care sunt pe zona cornişei, prefabricatele din beton, vor fi înveşmântate cu ornamente de tradiţie bizantină şi influenţate de arta tradiţională românească, ce vor aduce o nobleţe specială”, a precizat Daniel Codrescu. „Momentan, are un aspect destul de rigid datorită betonului, care va fi încălzit prin această decoraţie şi se va integra în tot ansamblul pictural.”

Acesta a explicat de ce aplicarea mozaicului în această zonă se face destul de lent: „E un spaţiu destul de dificil, pentru că sunt destul de multe diferenţe de nivel datorită formei cumva sculpturale a cornişei”.

Până în luna marie se realizase 20% din mozaicul Catedralei Naţionale – 3.000 de metri pătraţi din cei aproximativ 15.000.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite