Domnul Stolojan s-a grabit... prea repede

Inteleapta butada: "Grabeste-te incet". Daca domnul Stolojan i-ar fi urmat povata, nu cadea in capcana intinsa de propria-i repezeala. Si nu formula, in dezbaterea deschisa de premier, pe tema

Inteleapta butada: "Grabeste-te incet". Daca domnul Stolojan i-ar fi urmat povata, nu cadea in capcana intinsa de propria-i repezeala. Si nu formula, in dezbaterea deschisa de premier, pe tema creditelor bancare, judecati in afara subiectului. Fara indoiala, creditul scump defavorizeaza investitiile si face ca roata afacerilor sa se invarteasca mai incet. In aceasta privinta, lucrurile sunt limpezi si nu e nimic de discutat sau de comentat. Numai ca pretul creditului este stabilit pe piata monetara si de credit. Pe aceasta piata, totul se judeca intre doi poli: cat platesc bancile pentru resursele atrase si cat cer pentru creditele acordate. Inflatia nu-i decat un arbitru. La banca vin cei ce au adunat ban cu ban si-si depoziteaza agoniseala. Bancile, in efortul de a aduna banii populatiei si ai intreprinderilor, se bazeaza pe doi importanti factori de atractivitate: dobanda si increderea. Nici populatia si nici companiile nu-si depun economiile in banci daca nu li se ofera un minim de incredere si un castig. Desigur, un castig in termeni reali, asa incat banii nu numai sa fie protejati de inflatie, dar sa aduca si o dobanda reala avantajoasa. Fara aceasta atractie, cei care economisesc vor ocoli sistemul bancar. Ar fi absurd ca, pentru acest serviciu facut societatii in general si economiei reale in special, bancile sa nu-si primeasca rasplata. E cumva prea mare aceasta rasplata, venita de pe piata creditului? Daca o raportam la inflatie, in evidenta scadere, raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Numai ca acest raport dobanzi-inflatie este doar un factor ce influenteaza fundamental performantele financiare ale bancilor. In principal, bancile sunt preocupate de un alt termen de referinta: cat platesc pentru depozitele atrase. Daca bancile nu vor atrage bani in depozite, nu vor avea cum sa dea credite. Intr-o vizita facuta la Banca Sumitomo, in Japonia, am vazut ca acolo analiza costului creditului incepea de la dobanzile pasive, cele platite de banci pentru depozitele atrase. Acestea sunt, in mare, datele problemei. Prezent insa, luni seara, la B1TV, intr-o emisiune despre banii nostri, domnul Stolojan s-a repezit sa traga un ghiont Bancii Nationale plecand de la o inchipuire si nu de la aceasta realitate. In speta, a reprosat ca, in dialogul cu premierul, BNR nu a trecut la o analiza aprofundata a criticilor ce i-au fost aduse, fiindca tine dobanzile prea sus si pune bete in roate investitiilor, ci a preferat sa arunce inainte un purtator de cuvant, care ar fi redus toata dezbaterea la doua vorbe, cerere si oferta, rostite din varful buzelor. Cererea si oferta de bani, desigur. Il asigur pe domnul Stolojan - cu toata simpatia pe care i-o port de multa vreme, fara s-o fi pierdut dupa emisiunea de luni seara - ca nici un purtator de cuvant al Bancii Nationale, in nici o imprejurare, nu a rostit nici o vorba despre cerere si oferta. Nici din varful buzelor si nici din adancul sufletului. De unde a scos domnul Stolojan povestea cu "cererea si oferta"? Din lectura - in fuga! - a unui text publicat in ziarul Adevarul. La o intrebare a Adinei Sadeanu, despre rolul jucat de dobanzile pasive, pe care le platesc bancile pentru depozitele atrase, am raspuns extinzand analiza la intreaga piata financiara si la piata de consum. Am precizat, in acest sens, ca dobanzile reprezinta un punct sensibil al vietii bancare; ele "tin aproape" de inflatie, dar au si cursa lor personala. Prin urmare, in Romania, unde nu exista prea multe variante de investitii, daca populatia care a inceput sa se teama de scaderea dobanzilor nu va mai veni in banci cu economiile, isi va cheltui banii in magazine. Am pus punct aici, fara sa mai explic care ar fi pericolul. Adina Sadeanu a simtit insa nevoia sa adauge cuvenita explicatie, dupa citatul marcat cu ghilimele. Prin urmare, a precizat: Fapt ce va induce o crestere a cererii si, implicit, a preturilor si a inflatiei. Desigur, s-a referit la cererea de marfuri, care ar provoca un plus de inflatie daca ar fi stimulata cu bani din... consumuri amanate. Bani economisiti, asadar, fie dintre cei retrasi din banci, fie dintre cei care nu vor mai ajunge in banci daca dobanzile isi vor pierde forta de atractie. Ceea ce ar insemna ca, in cazul unor aterizari grabite, dobanzile ar provoca inflatie. Pentru ca s-ar ajunge la "bani fierbinti", de care populatia si companiile ar incerca sa se descotoroseasca. In acest fel, ar fi stimulata cererea solvabila, pe piata de consum, in timp ce oferta de bunuri si servicii n-ar mai putea sa-i faca fata. Inflatia ar tasni catre cer, stricand un inceput de echilibru macroeconomic infaptuit cu eforturi imense si cu costuri mari. Toate aceste explicatii, care se adauga primei interventii din ziarul Adevarul, sunt facute in nume personal. De altfel, sunat la telefon de Adina Sadeanu, imediat dupa declaratia premierului, am precizat, fapt consemnat in Adevarul de sambata, ca "nu exista inca un punct de vedere oficial al Bancii Nationale". Din experienta jurnalistica, stiu insa ca de multe ori tacerea nu-i de aur. Mai mult: e periculoasa. Fiindca publicul poate fi derutat. Iata de ce am acceptat sa dau cateva explicatii, in primul rand pentru a ajuta la mai buna intelegere a unei probleme atat de sensibile: dobanzile. Si m-am axat cu deosebire pe tema dobanzilor pasive, de care populatia este interesata in mod deosebit.