Direcţia Antifraudă Fiscală a declanşat un val de controale în magazine, restaurante şi hoteluri

Direcţia Antifraudă Fiscală a declanşat un val de controale în magazine, restaurante şi hoteluri

Inspectorii Antifraudă vor controla şi firmele de prestări de servicii direct către populaţie din domeniul turistic, medical, reparaţii auto şi curierat

Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au intensificat, începând cu 6 iunie, controalele la nivel naţional, pe fondul creşterii consumului de bunuri şi servicii, fiind vizate în special firmele care activează în comerţ şi hoteluri, restaurante, cafenele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste acţiuni au loc separat de investigarea marilor cazuri de evaziune fiscală, care vizează persoanele şi firmele care au înşelat statul cu sume considerabile de bani. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), sunt vizate în special firmele din domeniul recoltării cerealelor, morăritului şi panificaţiei, centre comerciale angro, restaurante, baruri, cluburi, zone cu aglomerare de comercianţi en-detail.
 
Inspectorii Antifraudă vor controla şi firmele de prestări de servicii direct către populaţie din domeniul turistic, medical, reparaţii auto şi curierat. Acţiunile de monitorizare şi control vor fi efectuate inclusiv în zile de sâmbată şi duminică.
 
„În pregătirea acţiunilor de control, vor fi valorificate petiţiile/sesizările şi informaţiile disponibile în bazele de date cu privire la valoarea plăţilor în trezorerie“, se arată într-un comunicat al ANAF. În selectarea firmelor vizate, inspectorii ANAF vor avea în vedere inclusiv informaţiile obţinute în cadrul altor operaţiuni desfăşurate de ANAF, precum Cristal, Venus, Hermes şi Helios.
 
Recent, Fiscul a anunţat că a confiscat 15,5 tone de legume-fructe şi 3,6 tone de băuturi alcoolice în cadrul operaţiunii Helios, a suspendat activitatea a zece comercianţi, iar valoarea amenzilor şi bunurilor confiscate s-a ridicat la 2,1 milioane lei. Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, statul român pierde 17 miliarde de euro în fiecare an doar din evaziunea fiscală din neplata TVA.
 
Acţiunile Fiscului vin pe fondul încasărilor slabe la buget din primele luni ale acestui an. Execuţia bugetară la patru luni, publicată de Ministerul Finanţelor, arată că veniturile bugetului general consolidat au scăzut în perioada ianuarie - aprilie cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 73,9 miliarde lei. Cel mai mare declin s-a înregistrat, după primele patru luni, la încasările din TVA, care au scăzut cu 8,8% faţă de perioada echivalentă a anului trecut.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările