„Der Spiegel”: Merkel cere „soluţii” pentru a preveni ieşirea Greciei din zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul grec Antonis Samaras şi cancelarul german Angela Merkel, în cadrul discuţiei purtate la Berlin pe 24 august FOTO: Reuters
Premierul grec Antonis Samaras şi cancelarul german Angela Merkel, în cadrul discuţiei purtate la Berlin pe 24 august FOTO: Reuters

În avanpremiera ediţiei de luni a publicaţiei „Der Spiegel”, cancelarul german Angela Merkel a cerut găsirea unei „soluţii” pentru a preveni ieşirea Greciei din zona euro, fapt ce ar costa Germania 62 de miliarde de euro.

Angela Merkel a discutat săptămâna trecută cu cei din anturajul său despre găsirea unei „soluţii” pentru ca Grecia să rămână în zona euro, scrie „Der Spiegel” fără să citeze, însă, vreo sursă. Merkel ar fi făcut aceste declaraţii înaintea ultimei misiuni a troicăi creditorilor internaţionali ai Greciei, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, la Atena.

Cancelarul german se teme că o ieşire a statului elen din zona euro ar declanşa un efect de domino asemănător falimentului băncii Lehman-Brothers în 2008.

O astfel de situaţie ar costa Germania aproximativ 62 de miliarde de euro, potrivit „Der Spiegel”, citat de AFP. Merkel a atras atenţia că această opţiune este una încărcată cu numeroase consecinţe politice, motiv pentru care Grecia trebuie să rămână în zona euro.

Totodată, dacă statul elen renunţă la moneda unică şi se reîntoarce la drahmă, guvernul de la Berlin ar fi constrâns să pună în aplicare o uniune a datoriilor pentru a stabiliza economia Italiei şi cea a Spaniei.

Potrivit sursei citate, cancelarul Angela Merkel intenţionează să împiedice aplicarea unui al treilea program de ajutor pentru Atena, pentru că nu va putea obţine sprijinul majorităţii Camerei inferioare a Parlamentului german, Bundestag.

La sfârşitul lunii august, cancelarul l-a asigurat pe premierul grec Antonis Samars de susţinerea sa şi a apărat locul Greciei în zona euro. „De la începutul crizei, am spus întotdeauna clar că Grecia face parte din zona euro şi că vreau ca ea să rămână acolo", a declarat Merkel la Berlin, cu ocazia întâlnirii cu Samaras.

Vineri, la Viena, Angela Merkel a salutat condiţiile impuse de Banca Centrală Europeană în noul său program de cumpărare a obligaţiunilor, menit să ajute la rezolvarea crizei datoriilor. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite