Dacia opreşte din nou producţia la uzina de la Mioveni. 11.000 de angajaţi, nevoiţi să stea acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Dacia opreşte din nou producţia auto la uzina de la Mioveni. Aproximativ 11.000 de salariaţi vor rămâne acasă, vineri, 8 octombrie, în condiţiile în care fabrică este nevoită să întrerupă activitatea pe fondul crizei componentelor electronice care afectează întreaga industrie de profil, la nivel mondial.

Liderul sindicatului din uzina de automobile, Viorel Ungureanu, a declarat pentru News.ro că afectaţi de decizie sunt aproximativ 11.000 de salariaţi, reprezentând aproximativ 90% din totalul angajaţilor uzinei.

Sursa citată menţionează că aceştia vor fi plătiţi pentru perioada nelucrată efectiv cu 85% din salariu, conform Contractului Colectiv de Muncă.

Vineri, în uzină se vor desfăşura în principal activităţi de mententanţă, logistică, recepţie piese. 

„Este o situaţie de incertitudine, care nu poate fi prevăzută. Lipsesc piese electronice, calculatoare, casetofoane, ceea ce noi numim, la modul general componente electronice”, a declarat Viorel Ungureanu, potrivit News.ro.

De la începutul anului, uzina de la Mioveni s-a aflat în mai multe rânduri în situaţia în care a fost nevoită să întrerupă activitatea din cauza lipsei pieselor electronice.

În zilele de 27 şi 28 septembrie, producţia de la Mioveni a fost din nou oprită.

„Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate. Cu toate acestea, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni va fi  întreruptă în 27 şi 28 septembrie”, informa Direcţia Comunicare Dacia.

Dacia a mai oprit temporar producţia şi la începutul lui septembrie, timp de cinci zile, precum şi în lunile februarie (de două ori), martie, aprilie şi iunie.

Luna trecută, Viorel Ungureanu, liderul sindicatului Dacia Mioveni, a transmis: „De la începutul anului, activitatea fabricii de la Mioveni a fost oprită de mai multe ori pentru că lipsesc aceste microcipuri. Întreruperile afectează peste jumătate din producţie. Acum, angajaţii uzinei nu vor lucra în zilele de 2, 3, 4, 5 şi 10 septembrie. Asta înseamnă, zilnic, o pierdere de aproximativ 1.400 maşini”.

Dacia a mai întrerupt producţia în luna iulie, timp de trei zile, tot din cauza lipsei componentelor electronice. Producţia uzinei de la Mioveni a mai fost oprită şi în lunile februarie (de două ori), martie, şi aprilie, pentru câteva zile, din cauza crizei de semiconductori la nivel global.

Potrivit datelor transmise de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), productia de autoturisme din ţara nostră, în primele opt luni ale anului 2021, se situează la un volum de 286.038 unităţi. 

Pe mărci, producţia în perioada ianuarie – august 2021 se prezintă astfel: DACIA: 172.576 unităţi şi FORD: 113.462 unităţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite