Statele Unite salvează de la faliment General Motors, dar pierd 11,2 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
General Motors a reuşit să se salveze de la faliment. FOTO: Atlantic Black Star
General Motors a reuşit să se salveze de la faliment. FOTO: Atlantic Black Star

Trezoreria Statelor Unite a înregistrat pierderi de 11,2 miliarde de dolari prin salvarea de la faliment a General Motors (GM), potrivit unui raport prezentat Congresului american de şeful programului de salvare a companiilor aflate în dificultate, informează Bloomberg.

„Obiectivul investiţiei Trezoreriei în GM nu a fost niciodată profitul, ci de a ajuta la salvarea industriei auto americane, iar efortul a fost un succes după orice standard”, a declarat Adam Hodge, purtător de cuvânt al Trezoreriei.

În luna decembrie, Trezoreria a vândut integral acţiunile pe care le mai deţinea la GM, semnalând sfârşitul "Government Motors", aşa cum a fost supranumit producătorul auto american de unii critici ai implicării statului federal în salvarea General Motors, în 2008.

Programele de salvare oferite de administraţiile Bush şi Obama au evitat lichidarea General Motors şi au permis reorganizarea grupului, în urma falimentului declarat în 2009, potrivit agenţiei Reuters

În cadrul procedurii de faliment a fost formată a o nouă companie finanţată de Trezoreria SUA cu împrumuturi de 50 de miliarde de dolari, prin care guvernul american a obţinut o participaţie de 60,8% la GM, statul canadian 11,7%, iar sindicatul United Auto Workers 17,5%.10% a revenit creditorilor neasiguraţi, informează Bloomberg.

General Motors este considerat un model al industriei auto revitalizate a Statelor Unite. Chiar dacă guvernul a plătit bani, reorganizarea GM a atras investitorii, printre aceştia aflându-se Berkshire Hathaway, State Street şi Hayman Capital Management.

Acţiunile GM s-au apreciat anul trecut cu 42%, dar în 2014 au scăzut cu 16%, din cauza problemelor de reputaţie provocate de rechemarea cu întârziere a 2,59 de milioane de automobile, pentru probleme la un senzor al cheii de contact care poate provoca incendii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite