Bătălie cruntă între Toyota şi Volkswagen pentru poziţia de lider în topul producătorilor auto din lume
0Toyota a devenit primul producător auto care a reuşit să vândă pe plan mondial peste 10 milioane de vehicule într-un singur an, în perioada aprilie 2013 - 31 martie 2014, transmite Xinhua, preluată de Agerpres.ro.
Grupul nipon a anunţat miercuri că în anul fiscal 2013 vânzările sale au crescut cu 4,5%, la 10.133.000 unităţi, pe fondul majorării cererii în Japonia şi China. Toyota încheie astfel cel mai profitabil an fiscal din istoria companiei, estimând un profit record de 18,5 miliarde de dolari, în principal datorită deprecierii yenului.
Pe piaţa niponă anunţul privind majorarea taxei pe vânzări de la 1 aprilie a determinat creşterea vânzărilor de vehicule. Pentru acest an fiscal Toyota se aşteaptă la vânzări globale de 10,32 milioane de unităţi.
Volkswagen vrea să vândă în acest an la fel de multe automobile ca rivalul japonez, compania germană mizând în principal pe extinderea agresivă în China şi pe revenirea pieţei europene.
Compania niponă a raportat miercuri că a vândut în primul trimestru din 2014 mai multe maşini decât General Motors (GM) şi Volkswagen (VW).
Este al treilea trimestru consecutiv în care Toyota îşi menţine poziţia de lider al vânzărilor pe plan mondial.
În perioada ianuarie-martie 2014, vânzările producătorului auto nipon, care includ şi diviziile Hino Motors şi Daihatsu Motor, au urcat la 2,58 milioane de vehicule.
Rivalele General Motors şi Volkswagen au anunţat că au vândut 2,4 milioane de vehicule fiecare dar compania germană încă nu a raportat datele privind livrările de camioane, de la diviziile sale MAN şi Scania.
„Anticipăm că Toyota va păstra titlul de numărul 1 în industrie până în 2016 sau 2017. Pentru a se menţine pe primul loc dincolo de acest orizont de timp, au nevoie să crească mai repede în China“, comentează pentru Bloomberg un analist al IHS Automotive Tokyo.
În luna martie, compania japoneză a încheiat o înţelegere cu autorităţile americane în urma căreia va plăti o amendă record de 1,2 miliarde de dolari legată de modul în care a procedat în timpul crizei din 2009-2010, când a efectuat o campanie record de rechemări pentru probleme legate de accelerarea autoturismelor.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/phradamon666/auto" target="_blank">View the story "auto" on Storify</a>]