Spania, nevoită să ceară un nou ajutor financiar Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariano Rajoy, premierul Spaniei FOTO: Reuters
Mariano Rajoy, premierul Spaniei FOTO: Reuters

Spania ar putea cere un nou ajutor financiar Uniunii Europene, dar doar dacă „ştie în ce se bagă”, a declarat premierul Mariano Rajoy.

Spania este luată în vizor după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi a declarat că instituţia sa este gata să reia achiziţia de obligaţiuni pentru a calma pieţele financiare datornice ale zonei euro, dar numai dacă guvernul de la Madrid solicită acest tip de suport din partea fondului de ajutor şi se supune unor condiţii stricte. Draghi a spus că BCE va da detalii despre cum va funcţiona achiziţia de obligaţiuni şi că va anunţa, în curând, o serie de alte măsuri anti-criză, scrie „The Wall Street Journal” (WSJ).

Declaraţiile prim-ministrului spaniol reprezintă o schimbare de direcţie pentru liderul conservator al ţării. În trecut, el a refuzat ideea de a cere ajutor şi spera la o acţiune unilaterală a BCE, din cauza condiţiilor şi stigmatului politic care vin împreună cu un asemena suport.

Totuşi, de curând, autorităţile spaniole au început să ia în considerare posibilitatea că, din cauza lipsei de acţiune a BCE, guvernul ar putea fi forţat să ceară ajutor din fondul de suport al zonei euro.

Guvernul spaniol are o rezervă confortabilă, dar are nevoie de bani pentru a reuşi să plătească rata datorată în octombrie. De asemenea, trebuie să ofere suport financiar şi în teritoriile sale (foste colonii ale Spaniei) care se confruntă cu o lipsă de lichidităţi din ce în ce mai gravă, relatează WSJ.

Premierul Rajoy a declarat că ia în considerare solicitarea unui împrumut de la fondul european menit să asigure stabilitatea sistemului financiar (European Financial Stability Facility – EFSF), doar după ce va primi mai multe informaţii despre planurile BCE de a ajuta la uşurarea tensiunilor financiare.

Vom lua o decizi numai după ce aflăm circumstanţele. Când cineva solicită un împrumut trebuie să ştie în ce se bagă”, a adăugat Rajoy.

Îngrijorarea investitorilor pentru a patra cea mai mare economie a zonei euro a crescut de când guvernul spaniol a solicitat, în iunie, 100 de miliarde de euro de la fondul Uniunii Europene pentru a ajuta băncile iberice „în suferinţă”. 

Sugestia lui Draghi ca BCE să acorde obligaţiuni valabile pe o perioadă mai scurtă a oferit un scurt răgaz Spaniei şi Italiei, care au datorii rambursabile în doi ani.

Partidul de opoziţie socialist din Spania l-a avertizat pe şeful guvernului spaniol de criza politică în care va intra dacă va solicita un nou ajutor extern. „Socialiştii nu sunt mulţumiţi de ideea unui nou împrumut. Noi spunem «nu» unui împrumut”, a declarat Inmaculada Rodríguez-Piñero, purtătorul de cuvânt pe teme economice al partidului. Ea a mai adăugat că „situaţia este mult mai rea în Spania” de când Rajoy a venit la putere la sfârşitul anului trecut.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite