Sennheiser anunţă deschiderea oficială a fabricii din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sennheiser
FOTO Sennheiser

Fabrica Sennheiser, localizată în Ghimbav, judeţul Braşov, a demarat asamblarea de produse în noiembrie 2018, iar de marţi, 6 august,  este pe deplin operaţională, având o echipă de 116 angajaţi care asigură producţia de echipamente electronice profesionale şi de larg consum.

Fabrica este deja responsabilă pentru producţia unor modele clasice Sennheiser, precum căştile pentru DJ HD 25, dar şi pentru produse profesionale, inclusiv noua serie de microfoane fără fir XSW-D.  Alături de fabricile existente, noua bază de producţie din România este esenţială în strategia companiei de a se consolida pe termen lung ca o afacere de familie independentă şi va asigura flexibilitate pentru a acoperi cererea din piaţă.

Înfiinţarea fabricii de la Braşov face parte din strategia Sennheiser de a concentra şi specializa activitatea din cele patru centre globale de producţie. În sediul central Sennheiser din Germania sunt produse dispozitive high-end pentru consumatori şi piaţa audio profesională,  inclusiv microfoane wireless. Fabrica Sennheiser din Irlanda este specializată în traductoare acustice, în timp ce microfoanele wireless pentru piaţa americană sunt produse de fabrica Sennheiser din Statele Unite. Fabrica din Braşov se concentrează pe asamblarea manuală a produselor electronice profesionale şi de consum.

Imagine indisponibilă

În fabrica din Braşov sunt produse dispozitive de larg consum precum căştile HD 600 dedicate audiofililor, dar şi produse profesionale precum căştile HD 300 Pro pentru studio şi noua serie de microfoane XS Wireless Digital pentru muzicieni şi videografi.

Compania Sennheiser, fondată în 1945, este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de căşti, difuzoare, microfoane şi sisteme de transmisie wireless. Din 2013, compania este administrată de Daniel Sennheiser şi Dr. Andreas Sennheiser, reprezentanţii celei de-a treia generaţii a familiei care conduce compania. În 2018, grupul Sennheiser a înregistrat o cifră de afaceri totală de 710.7 milioane de euro.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite