Secretarul de stat Gabriel Biriş şi-a dat demisia în urma scandalului privind modificarea Codului Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat Gabriel Biriş şi-a dat demisia joi, în urma scandalului privind modificarea Codului Fiscal. După ce Anca Dragu, ministrul Finanţelor, a susţinut  că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal apărut marţi în presă este cel mult o analiză la nivel tehnic, Biriş – cel care a elaborat documentul de 100 de pagini – şi-a asumat proiectul, susţinând că prevederile acestuia ar fi benefice.

„În acastă dimineaţă a ajuns la premierul Dacian Cioloş demisia domnului Biriş şi premierul a acceptat această demisie“, a declarat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a spus că Gabriel Biriş are experienţă în mediul privat şi a venit în Guvern cu multe propuneri bune, însă în cazul propunerilor privind Codul Fiscal Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalităţii şi de menţinere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriş nu l-a respectat.

„Din păcate Gabriel Biriş a depăşit acest mandat şi a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă“, a spus Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că secretarul de stat şi-a depus singur demisia şi nu i-a fost solicitată, fiind înregistrată în dimineaţa de joi la Cancelaria prim-ministrului.

„În primul rând, cum a spus şi ministrul Finanţelor, acest Guvern nu are în vedere majorări de taxe şi impozite, nu are în vedere o creştere a contribuţiilor sociale obligatorii, nici pentru angajat, nici pentru angajator, persoanele fizice autorizate cu activităţi independente sau profesii liberale nu sunt vizate de măsuri de creştere a taxării, iar în perioada următoare MFP va pune în dezbatere publică nişte modificări ale Codului Fiscal, dar singurele măsuri vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale în favoarea desfăşurării activităţii economice“, a arătat Liviu Iolu.

Secretarul de stat Gabriel Biriş a ajuns să-şi dea demisia după ce Ministerul Finanţelor a comunicat pe două voci, în contradicţie. Pe de-o parte, la Bucureşti, Anca Dragu, ministrul Finanţelor, susţinea că nu îşi asumă proiectul apărut în presă, nu poartă semnătura sa şi este cel mult o analiză la nivel tehnic, deşi ea cunoştea faptul că proiectul a fost întocmit sub coordonarea lui Gabriel Biriş şi cunoştea prevederile acestuia. Pe de altă parte, la Krynica, în Polonia, Gabriel Biriş şi-a asumat miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Profit.ro, afirmând că prevederile proiectului ar fi benefice şi sunt în spiritul simplificării fiscale.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, obţinut de Profit.ro, aducea schimbări majore în ceea ce priveşte taxarea muncii. Astfel, potrivit proiectului, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activităţi independente care, în prezent, datorează 10,5% şi 5,5%. Angajatorii vor achita doar CAS pentru condiţii deosebite sau speciale de muncă, de 4,2%, respectiv 8,2%. Astfel, contribuţiile sunt aproape integral mutate în sarcina angajatului sau a persoanei fizice cu activităţi independente (PFA şi profesiile libere). În plus, se arată în proiect, pentru a atenua impactul majorării contribuţiilor asupra salariaţilor, proiectul prevede măsuri care vizează salariul mediu brut. Mai exact, le impune angajatorilor, inclusiv privaţi, cu ameninţarea amenzii, să majoreze salariile brute astfel încât să fie neutralizată creşterea contribuţiilor de asigurări sociale şi a celor de sănătate pentru angajaţi.

De asemenea, proiectul prevede ca averile nejustificate de până la un milion de euro să primească o perioadă de graţie, până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate şi impozitate cu 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, vor fi taxate cu 75%. În plus, modificarea Codului Fiscal ar impune dezvoltatorilor persoane fizice un impozit de 16%, faţă de 1%-3% în prezent, şi un capital social mai mare microîntreprinderilor care vor să opteze pentru impozit pe profit.     

Dragu: Proiectul nu are semnătura mea

Informaţiile publicate cu privire la modificarea Codului Fiscal au stârnit reacţii prompte şi dure la adresa Guvernului. Iar asta având în vedere impactul măsurilor propuse în proiect, dar şi faptul că noul Cod Fiscal, dezbătut pe percursul întregului an 2015, a intrat în vigoare în urmă cu numai opt luni.

Cu o reacţie întârziată, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat că documentul nu poartă semnătura ei, nu şi-l asumă şi îl va respinge, constituind poate una dintre analizele realizate, cel mult, la nivel tehnic în Minister. „Eu am văzut în presă cum că Ministrrul Finanţelor promovează acest proiect. El nu are semnătura mea. Sunt analize care, cel mult, s-au făcut la nivelul tehnic în Ministerul Finanţelor“, a afirmat Dragu, la Europa FM.

Ministrul a reiterat că respinge proiectul de act normativ. „Eu nu mi-am asumat acest proiect. Câtă vreme eu nu fac precizarea publică de asumare a proiectelor produse la nivelul Ministerului Finantelor Publice şi până nu le semnez ca ministru, vă rog să nu daţi aceste informaţii ca fiind certe şi că ar aduce schimbări de taxe şi impozite“, a mai spus Dragu. Anterior, Ministerul Finanţelor a precizat, într-un comunicat, că respinge proiectul, fără a preciza dacă acesta a fost sau nu realizat în cadrul instituţiei.

Deşi proiectul prevedea dublarea taxării în cazul celor care obţin venituri din activităţi independente, Ministerul Finanţelor a ţinut să dea asigurări că nu va opera nicio majorare de taxe, impozite sau contribuţii. „Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului Fiscal asumat de Ministrul Finanţelor Publice care să includă majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii“, se arată în comunicatul Finanţelor.

Mai mult, ministrul Finanţelor admite că a cerut analize privind fiscalitatea, dar nu un astfel de proiect. „Am cerut experţilor din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea şi crearea unor condiţii mai bune pentru mediul de afaceri“, a spus Dragu. Ministrul nu l-a nominalizat pe secretarul de stat Gabriel Biriş ca fiind persoana care a coordonat aceste „scenarii“ şi, potrivit unor surse guvernamentale, apariţia proiectului în presă a creat agitaţie în Guvern.

Biriş: Ştiţi vreo firmă care merge la doctor sau care iese la pensie?

ecretarul de stat Gabriel Biriş, responsabil pe partea de de fiscalitate în Ministerul Finanţelor, şi-a asumat miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Profit.ro, afirmând că prevederile proiectului ar fi benefice şi sunt în spiritul simplificării fiscale. El a susţinut, însă, că este regretabil că un proiect aflat în lucru a ajuns la presă.

Biriş a făcut declaraţiile într-un interviu acordat în Polonia, în marja forumului economic de la Krynica, jurnalistului Dan Cărbunaru de la Calea Europeană, care a postat discuţia cu secretarul de stat pe contul său de Facebook.

„E oarecum un incident regretabil că un proiect care încă era în discuţii a ieşit aşa, pe surse, şi oameni care nu prea au înţeles ce e în acel proiect au început să-l critice. Acel proiect este despre simplificare. (...) Propuneam pentru prima dată în legislaţia noastră a unei plafonări a bazei de calcul a contribuţiilor sociale, efectiv, pe suma tuturor veniturilor“, a spus Biriş.

El a apărat propunerea de a reduce la zero contribuţiile sociale datorate de către angajator şi de a majora, în schimb, nivelul datorat de către angajat. 

„Ştiţi vreo firmă care să se fi îmbolnăvit şi să se ducă la doctor? Ştiţi vreo firmă care la bătrâneţe să ia pensie? Trebuie să înţelegem un lucru: contribuţiile la sănătate şi la pensie nu sunt ale angajatorului, sunt ale angajatului“, a afirmat Biriş.

Secretarul de stat susţine că proiectul nu ar face decât să reaşeze pe baze normale sistemul de contribuţii.

„Noi, datorită unei ipocrizii bine cultivate de-a lungul timpului, am împărţit contribuţiile parte pentru angajat, mai mici, şi parte pentru anagajator, mai mari. A fost doar pentru a ascunde o realitate, şi anume cât de mare este costul muncii în România“, a spus Biriş.

Biriş nu e la prima abatere

În luna ianuarie a acestui an, Gabriel Biriş a făcut o altă declaraţie nefericită, de data aceasta, cu privire la persoanele fără venit. 

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş declara în ianuarie că este inadmisibil să existe atât de multe persoane „fantomă“- trei milioane- care nu au declarat niciun venit şi nu există din punct de vedere fiscal. El spunea că aceste persoane vor avea o „surpriză“ în 2016, pentru că, potrivit Codului Fiscal, vor trebui să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) – 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună - , pentru a avea calitatea de asigurat.

„Cum poţi să zici am trăit fără nici un venit timp de şase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăieşti şase luni fără să câştigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câştigat, ci de faptul că nu ai declarat? Şi atunci pentru persoanele care timp de şase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate“, declara Biriş.

Ulterior, el şi-a cerut scuze pentru declaraţiile sale.

Înainte de a prelua funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în decembrie 2015, Gabriel Biriş era consultant fiscal. El este membru fondator al companiei de consultanţă fiscală Biriş Goran şi are o experienţă de 20 de ani în acest domeniu. Biriş a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane în anul 2000, dar şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii Bucureşti în 1995.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite