Se relansează Rabla pentru persoane fizice. Anunțul oficial
0Autoritățile de la București au analizat și revizuit programul care-i încurajează pe români să renunțe la mașinile vechi, ministrul Mediului anunțând oficial, că programul Rabla pentru persoane fizice va fi relansat.

„Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice.
În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele.
Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înțelegem cu toții ce investiții au fost făcute, că oamenii au dat deja avans și noi trebuie să gândim măsuri care să țină cont și impactul în economie.
Pentru anul viitor, rămân de avut mai multe discuții. Cea mai importantă discuție este despre analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM. Viziunea noastră trebuie, pe termen mediu și lung, să se schimbe de la vouchere, la programe naționale cu impact pe mediu cuantificabil clar”, a scris ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
AFM a blocat lansarea programului cu doar o zi înainte de înscrieri
La 18 iunie, cu doar o zi înainte de începerea înscrierilor persoanelor fizice în programul Rabla, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că suspendă lansarea tuturor programelor de finanțare până la formarea noului Guvern.
Înscrierile în sesiunea Rabla pentru persoanele fizice urmau să înceapă pe 19 iunie, fiind pentru prima dată când beneficiarii români se pot înscrie direct în platforma online pusă la dispoziție de AFM.
Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere este de 210.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid şi de 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice şi autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
În forma inițială a ghidului din acest an, nu este permisă finanţarea achiziţiei autovehiculelor alimentate cu motorină, pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul. Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere este de: 210.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid şi de 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice şi autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Ce tichete se acordau în forma inițială a „Rabla Auto”
Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto forma inițială a ghidului era următoarea:
• 37.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
• 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
• 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
• 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
• 120.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituţiile publice şi UAT-uri. Prin acest program, administraţiile locale şi instituţiile publice pot accesa fonduri semnificative pentru reînnoirea parcului auto, fără obligaţia casării vehiculelor vechi. UAT-urile şi instituţiile publice pot solicita până la 25 de ecotichete, fără intermediari, prin înscriere directă în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul www.afm.ro.