Se anunță o criză globală a orezului: specialiștii susțin că va fi cea mai mare din ultimii 20 de ani
0Piaţa globală de orez va înregistra cel mai mare deficit din ultimele două decenii în 2023, arată analiștii Fitch Solutions. Aceștia au transmis pentru CNBC că un deficit de această amploare pentru una dintre cele mai cultivate cereale din lume va dăuna importatorilor importanţi.
Din China în SUA şi până în Uniunea Europeană, producţia de orez este în scădere, iar prețurile cresc afectând peste 3,5 miliarde de oameni de pe tot globul, în special în Asia-Pacific unde se consumă circa 90% din producția mondială de orez, relatează CNBC.
,,La nivel global, impactul cel mai evident al deficitului global de orez a fost şi este că s-a ajuns la cel mai ridicat preţ al orezului din ultimul deceniu”, a declarat Charles Hart, analistul de mărfuri de la Fitch Solutions, precizând că preţurile orezului vor rămâne probabil în jurul maximelor actuale până în 2024.
La cât au ajuns prețurile
Conform specialiștilor, preţul orezului a fost în medie 17,30 dolari per cwt (50,8 kg) în 2023 şi va scădea ușor la 14,50 dolari per cwt în 2024. „Hundredweight” (cwt) este o unitate de măsură pentru anumite mărfuri, cum ar fi orezul.
„Având în vedere că orezul este produsul alimentar de bază pe mai multe pieţe din Asia, preţurile sunt un factor determinant major al inflaţiei şi al securităţii alimentare, în special pentru cele mai sărace gospodării”, a spus Hart.
Pe de altă parte, Fitch Solutions estimează că deficitul global pentru 2022/2023 ar urma să ajungă la 8,7 milioane de tone. Acesta ar marca cel mai mare deficit global de orez din 2003/2004, când pieţele globale de orez au generat un deficit de 18,6 milioane de tone, a mai precizat Hart.
Factorii care au adus aici
Analiștii consultați de CNBC susțin că există o cantitate redusă de orez pe piețe din cauza războiului în curs din Ucraina, dar și din cauza vremii nefavorabile în economiile producătoare de orez precum China şi Pakistan.
În a doua jumătate a anului trecut, porţiuni de teren agricol din China, cel mai mare producător de orez din lume, au fost afectate de ploi abundente musonice şi inundaţii de vară. În mod similar, Pakistanul – care reprezintă 7,6% din comerţul global cu orez – a înregistrat o scădere a producţiei anuale cu 31%, din cauza inundaţiilor severe de anul trecut, a anunțat Departamentul Agriculturii din SUA.
Pe lângă provocările mai stricte de aprovizionare, orezul a devenit o alternativă din ce în ce mai atractivă după creşterea preţului la celelalte cereale, de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a adăugat Hart. Conform acestuia, înlocuirea altor cereale cu orezul a condus la creşterea cererii.
Scăderea producţiei de orez în alte regiuni, precum SUA şi UE, a contribuit, de asemenea, la deficit, a declarat Oscar Tjakra, analist senior la banca mondială pentru alimente şi agricultură Rabobank. „Situaţia deficitului global de orez va creşte costul importului pentru importatorii importanţi precum Indonezia, Filipine, Malaezia şi ţările africane în 2023”, a spus Tjakra.
Totodată, multe ţări vor fi forţate să-şi reducă stocurile interne, a declarat Kelly Goughary, analist senior de cercetare la Gro Intelligence. Ea a spus că ţările cele mai afectate vor fi cele care suferă deja de pe urma unei inflaţii ridicate, cum ar fi Pakistan, Turcia, Siria şi unele ţări africane.