Schimbări în topul 400 Forbes. Mark Zuckerberg nu se mai află printre primii 10 miliardari americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Averea celor mai bogați 400 de americani s-a diminuat în 2022 pe fondul creșterii inflației și al scăderii piețelor, relatează Forbes. Ca grup, miliardarii americani din topul 400 realizat de Forbes sunt mai săraci decât anul trecut.

Topul 400 Forbes al miliardarilor din SUA a suferit modificări față de anul trecut FOTO Shutterstock
Topul 400 Forbes al miliardarilor din SUA a suferit modificări față de anul trecut FOTO Shutterstock

Averea lor netă totală se ridică la 4.000 de miliarde de dolari, în scădere cu 11% față de anul trecut.

Pentru prima dată de la Marea Recesiune încoace ultrabogații Americii nu sunt mai bogați decât în anul precedent. Forbes a calculat averea netă pe baza prețurile acțiunilor din 2 septembrie 2022.

Cei mai afectați sunt magnații americani din domeniul tehnologiei, care au pierdut împreună 315 miliarde de dolari, pe măsură ce prețul acțiunilor companiilor lor s-a prăbușit. Printre cei ce au ieșit din top se numără cofondatorul și fostul CEO al Yahoo!, antreprenorul și programatorul taiwanezo-american Jerry Yang.

Mark Zuckerberg, aflat anul trecut pe locul 3, a ieșit din top 10 pentru prima dată din 2014. El este cu 76,8 miliarde de dolari mai sărac decât în urmă cu un an, fiind miliardarul din topul Forbes care a pierdut cei mai mulți bani în 2022.

Elon Musk se află pentru prima dată în fruntea topului Forbes 400 al miliardarilor americani. Averea lui Musk a crescut cu aproximativ 60,5 miliarde de dolari în acest an, datorită saltului de 11% al acțiunilor Tesla și primirii a noi runde de finanțare pentru SpaceX. El l-a detronat pe Jeff Bezos, ajuns pe locul 2, după ce acțiunile Amazon s-au devalorizat cu 27%. Bill Gates a urcat un loc, până pe 3, în ciuda faptului că a donat 20 de miliarde de dolari fundației sale la începutul acestui an, în mare parte datorită anului prost al fondatorului Facebook.

Printre cei reveniți în clubul de elită al Forbes se numără legenda curselor de mașini Roger Penske, cofondatorul Uber Travis Kalanick și Donald Trump.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite