România a exportat muniţie şi armament în valoare de 177 milioane de euro în 2021, inclusiv în SUA, Norvegia şi Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

România a exportat muniţie şi armament în valoare de 177 milioane de euro în 2021, inclusiv în SUA, Norvegia şi Israel, valoarea totală a produselor militare trimise în afara ţării fiind considerabil mai mare faţă de anul 2020 (116 milioane de euro).

Potrivit datelor Departamentului pentru Controlul Exporturilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în anul 2021, au fost realizate exporturi definitive de produse militare, în valoare totală de 177 mil. Euro, din care 109 mil. Euro au fost efectuate prin licenţe individuale, iar 67 mil. Euro prin licenţe globale. Comparativ, în anul 2020, s-au înregistrat exporturi definitive de produse militare raportate de operatorii economici, în valoare de 116 mil. Euro, din care 109 mil. Euro au reprezentat exporturile definitive efectuate prin licenţe individuale.

Pe regiuni, exporturile definitive de produse militare s-au realizat astfel, Orientul Mijlociu a fost lider cu 63 mil. Euro, din care Israel reprezintă 51 mil. Euro, apoi urmează ţările europene non-UE cu 48 mil. Euro, din care Norvegia reprezintă 37 mil. Euro. Uniunea Europeană a ocupat locul 3 cu 32 mil. Euro, Bulgaria reprezentând 10 mil. Euro, apoi America a urmat cu 18 mil. Euro, cea mai mare parte a exporturilor fiind realizate în SUA, cu valoarea de 17 mil. Euro.

Clasamentul este încheiat de Africa cu 10 mil. Euro, realizat integral în Maroc, şi de Asia, cu 5 mil. Euro, din care majoritatea exporturilor a reprezentat Afganistan, până în luna august 2021.

În anul 2021, nu au fost efectuate exporturi definitive de produse militare către Federaţia Rusă, nu au fost înregistrate refuzuri ale cererilor de licenţă de export de produse militare, dar au fost suspendate 5 licenţe de export, şi ulterior anulate, pe destinaţia Afganistan.

Lista cuprinzând categoriile de produse militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni:

  • Arme cu ţeavă lisă cu un calibru mai mic de 20 mm, alte arme de foc şi arme automate cu un calibru mai mic sau egal cu 12,7 mm (calibru 0,50 inchi) şi accesorii, precum şi componente special concepute pentru acestea;
  • Arme cu ţeavă lisă cu un calibru de 20 mm sau mai mare, alte arme sau armament cu un calibru mai mare de 12,7 mm (calibru 0,50 inchi), lansatoare şi accesorii, precum şi componente special concepute pentru acestea;
  • Muniţii şi dispozitive de reglare a focosului, precum şi componente special concepute pentru acestea;
  • Bombe, torpile, rachete nedirijate, rachete dirijate, alte dispozitive şi încărcături explozive şi echipamente şi accesorii conexe, precum şi componente special concepute pentru acestea
  • Sisteme de conducere a focului şi echipamente şi sisteme aferente de alertare şi avertizare, echipamente de testare, reglare şi contraacţiune, special concepute pentru utilizări militare, precum şi componente şi accesorii special concepute pentru acestea
  • Vehicule terestre şi componente pentru acestea
  • Agenţi chimici, agenţi biologici, agenţi pentru combaterea dezordinii publice, materiale radioactive, echipamente, componente şi materiale aferente
  • Materiale energetice şi substanţele aferente
  • Nave de război (de suprafaţă sau subacvatice), echipamente navale speciale, accesorii, componente şi alte nave de suprafaţă
  • Aeronave, vehicule mai uşoare decât aerul, vehicule fără pilot (UAV), motoare de aviaţie şi echipamente pentru aeronave, echipamente şi componente aferente, special concepute sau modificate pentru utilizări militare
  • Echipamente electronice, vehicule spaţiale şi componente, care nu sunt specificate în altă parte în prezenta listă
  • Sisteme de arme cu energie cinetică de mare viteză şi echipamente aferente, precum şi componente special concepute pentru acestea
  • Echipamente şi construcţii blindate sau de protecţie şi componente
  • Echipamente specializate pentru instruire militară sau pentru simularea de scenarii militare, simulatoare special concepute pentru antrenamentul utilizării armelor şi armamentului, precum şi componente şi accesorii special concepute pentru acestea
  • Echipamente pentru formarea de imagini sau de contraacţiune, special concepute pentru utilizări militare, precum şi componente şi accesorii special concepute pentru acestea
  • Produse forjate, turnate şi alte semifabricate, special concepute pentru produsele militare
  • Alte echipamente, materiale şi biblioteci, după cum urmează, precum şi componente special concepute pentru acestea
  • Echipamente de producţie şi componente
  • Sisteme de arme cu energie dirijată (DEW), echipamente aferente sau de contraacţiune şi modele de testare, precum şi componente special concepute pentru acestea
  • Echipamente criogenice şi supraconductoare, precum şi componente şi accesorii special concepute pentru acestea
  • Software
  • Tehnologie
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite