Restaurantele, barurile și cantinele, obligate să ofere gratuit apă clienților

0
Publicat:

Restaurantele, barurile și cantinele și chiar firmele de catering vor fi obligate, prin lege, să le ofere apă potabilă clienților care vor cere asta.

Apă de la robinet pusă într-un pahar
Restaurantele vor fi obligate să ofere gratuit apă potabilă clienților

Amendamentul care aduce aceste modificări, spun inițiatorii, vine în contextul în care toate țările europene au implementat acest serviciu. Proiectul de lege a primit vot favorabil în camera deputaților, care este for decizional.

Legea a primit vot favorabil în Camera Deputaților și urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Este un amendament propus de fostul ministru al energiei, Virgil Popescu, care presupune ”furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering”.

Potrivit legii, vor avea obligaţia de a furniza, la cerere şi în mod gratuit, apă potabilă de la robinet:

a) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale pentru persoanele prezente în sediile acestora;

b) operatorii economici care oferă servicii de alimentaţie publică pentru clienţii proprii;

c) angajatorul pentru angajaţi.

Prin serviciu de alimentaţie publică, autorii proiectului înţeleg „activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a băuturilor pentru acestora în unităţi specailizate”.

Totodată, conform proiectului, autorităţile publice şi firmele de alimentaţie publică - baruri, restaurante, cafenele, aşadar - vor avea obligaţia să afişeze într-un loc accesibil şi vizibil publicului următorul anunţ: „Această unitate oferă, la cerere şi în mod gratuit, apă potabilă de la robinet”.

Un alt proiect de lege emis în urmă cu șase ani, despre al cărui stadiu nu se mai știe însă  nimic, prevedea ca cel mult o dată pe an şi la cerere, autoritatea de sănătate publică locală să verifice în mod gratuit, prin prelevare de probe de la robinetele din locuinţe, respectarea parametrilor de calitate ai apei potabile din locuinţe.

În cazul în care se constată că paramaterii de calitate nu sunt respectaţi, locatarul va beneficia, la cerere, de un filtru de apă al cărui cost este decontat de primăria din localitate în situaţia în care neconformitatea este generată de reţeaua interioară, dar şi de către reţeaua exterioară în cazul în care implementarea măsurilor de remediere durează mai mult de 7 zile.

Autorii proiectului arată că în România nu există în prezent o modalitate de testare gratuită a calităţii apei, costul minim al unei analize de apă fiind de 250 lei. În aceste condiţii, România se află printre ultimele state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul apei de la robinet.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite