Prosumatorii, nemulțumiți de neplata energiei livrate în reţea
0Prosumatorii sunt nemulțumiți de întârzierea reglementării decontării energiei şi de neplata energiei livrate în reţea, motiv pentru care au cerut aprpbarea de urgență a Legii Prosumatorului.
Prosumatorii solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului, care ar avea un impact pozitiv pentru ei, însă ar afecta furnizorii de energie electrică din România, întrucât aceştia vor trebui să efectueze plăţi lunare pentru energia livrată de prosumatori şi să ofere soluţii corecte de compensare, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE).
„În ultimele 24 de ore, sute de prosumatori din toată România au trimis petiţii individuale prin e-mail către deputaţii partidelor parlamentare PSD, UDMR şi AUR. Reacţia vine ca urmare a opoziţiei exprimate de aceştia faţă de introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului (PL-x 605/2023), o iniţiativă legislativă esenţială pentru prosumatori. Această lege este aşteptată de toţi prosumatorii din România de mai bine de un an", se arată în documentul citat.
Această acţiune a fost iniţiată de APCE, care a susţinut apelul către comunitatea prosumatorilor pentru a-şi exercita dreptul de a trimite petiţii către reprezentanţii lor aleşi.
Potrivit sursei citate, proiectul de lege defineşte legal noţiunea de prosumator, dar mai ales stipulează, printre altele: plata lunară de către furnizori a energiei injectate în reţea de prosumatori; compensarea energiei active pe mai multe locuri de consum; compensarea energiei active cu gaze naturale.
„Comunitatea prosumatorilor este de multă vreme nemulţumită de întârzierea reglementării decontării energiei şi de neplata energiei livrate în reţea. Refuzul liderilor de grup ai PSD, UDMR şi AUR de a introduce pe ordinea de zi a plenului acest proiect de lege a declanşat această reacţie colectivă. În forma adoptată de Senat, Legea prosumatorului ar aduce o schimbare la normalitate în ceea ce priveşte decontarea energiei livrate de prosumatori. Aceasta ar permite facturarea lunară a energiei, lucru care, în prezent, nu este reglementat. Totodată, posibilitatea compensării energiei pe mai multe locuri de consum ar aduce avantaje prosumatorilor cu mai multe puncte de furnizare a energiei electrice şi ar permite, în cazuri specifice, compensarea cu gaze naturale, dacă furnizorul are această opţiune", se mai spune în document.
APCE subliniază că, prin adoptarea acestui proiect de lege, s-ar soluţiona problema veche a nefacturării energiei injectate de prosumatori în reţea, eliminând astfel perioada nejustificată de aşteptare de până la 24 de luni, în care energia produsă rămâne neplătită.
„Adoptarea Legii prosumatorului ar avea un impact pozitiv pentru prosumatori, însă ar afecta furnizorii de energie electrică din România, întrucât aceştia vor trebui să efectueze plăţi lunare pentru energia livrată de prosumatori şi să ofere soluţii corecte de compensare. Deputaţii partidelor PSD, UDMR şi AUR vor trebui să ia o decizie, asumându-şi poziţia faţă de această lege, cu toate implicaţiile care decurg din aceasta", susţine Asociaţia.