Preţurile apartamentelor în cele mai apreciate cartiere ale marilor oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se ştie că factorul localizare influenţează puternic preţul unei locuinţe, bugetul necesar pentru o asemenea achiziţie putând varia semnificativ de la un cartier la altul.

Cel mai recent raport de piaţă realizat de Analize Imobiliare include clasamentul zonelor rezidenţiale cu cele mai mari preţuri solicitate pentru apartamentele din marile oraşe – acestea fiind, în mod implicit, şi cele mai apreciate de către cumpărători. În vreme ce Cluj-Napoca continuă să aibă cel mai mare preţ mediu pe acest segment de piaţă, în Bucureşti poate fi observată cea mai mare diferenţă faţă de media valabilă la nivel de oraş.

Bucureşti

În urma variaţiilor de preţ consemnate trimestrul trecut, clasamentul cartierelor bucureştene cu cele mai scumpe apartamente arată diferit acum, chiar dacă acesta este compus din aceleaşi zone exclusiviste din arealul central-nordic al Capitalei. Pe prima poziţie se situează, astfel, zona Kiseleff – Aviatorilor (cu o scădere de 2,7% la trei luni, până la 2.960 de euro pe metru pătrat util), urmată de Herăstrău – Nordului (unde preţurile s-au diminuat cu 0,7%, până la 2.730 de euro pe metru pătrat), apoi de Dorobanţi – Floreasca (unde a avut loc o scădere de 1,1% trimestrul trecut, până la 2.210 euro pe metru pătrat util). Pe de altă parte, ultimele două cartiere din clasament şi-au inversat poziţiile: Dacia – Eminescu a trecut pe locul al patrulea, în condiţiile unui avans de 7,9% (până la o medie 2.200 de euro pe metru pătrat), devansând Aviaţiei (care a înregistrat un avans de 0,9%, până la 2.140 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca

Şi clasamentul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca a suferit anumite modificări comparativ cu cele trei luni anterioare. Arealul central şi ultracentral se situează, în continuare, pe prima poziţie în top, cu o medie de preţ de 2.180 de euro pe metru pătrat util (în scădere cu 1% faţă de al doilea pătrar al anului), urmat fiind de Gheorgheni – Andrei Mureşanu (unde preţurile s-au majorat uşor, cu 0,2%, până la 1.940 de euro pe metru pătrat util). În urma unui recul de 2,2% (până la o valoare de 1.880 de euro pe metru pătrat), Plopilor s-a distanţat de Gheorgheni – Andrei Mureşanu, în vreme ce alte două zone şi-au inversat poziţiile în clasament: Bună Ziua – Europa – Calea Turzii a trecut pe locul al patrulea (cu un plus de 1%, până la 1.820 de euro pe metru pătrat), iar Mărăşti – Între Lacuri – Aurel Vlaicu, pe cel de-al cincilea (cu un avans de 0,2%, până la 1.810 euro pe metru pătrat).

Timişoara

Şi în capitala Banatului, topul cartierelor cu cele mai scumpe apartamente disponibile spre vânzare a suferit o modificare faţă de trimestrul anterior. În ciuda unei scăderi de 0,6% la trei luni, zona Ultracentral – Medicină – Piaţa Unirii se situează, în continuare, pe prima poziţie (cu 1.610 euro pe metru pătrat util), însă următoarele două clasate şi-au inversat poziţiile: Central – Bălcescu – Take Ionescu – Piaţa Maria (1.400 de euro pe metru pătrat, după un plus de 1,1% la trei luni) a devansat arealul Complex Studenţesc – Dacia – Elisabetin – Olimpia – Stadion (1.380 de euro pe metru pătrat, după un recul de 1,6%). Pe de altă parte, zonele Torontalului (-0,4%, până la 1.360 de euro pe metru pătrat) şi Circumvalaţiunii (-1%, până la 1.330 de euro pe metru pătrat) şi-au menţinut poziţiile în clasament, chiar dacă ecartul dintre acestea s-a mai accentuat.

Braşov

În Drumul Poienii se găsesc în continuare cele mai scumpe apartamente din oraşul de la poalele Tâmpei: o asemenea unitate locativă poate fi achiziţionată, aici, cu o sumă medie de 1.810 euro pe metru pătrat, în uşoară scădere (-0,6%) faţă de al doilea pătrar al anului. În urma unui avans trimestrial substanţial (+9,7%, până la 1.440 de euro pe metru pătrat), zona Schei – Stupini a trecut pe locul al doilea în clasament, devansând Centrul Istoric – Centrul Civic – Ultracentral – Dealul Cetăţii (cu o valoare medie de listare de 1.320 de euro pe metru pătrat, în urma unui recul de 1,4%). Ultimele două poziţii în top cinci sunt ocupate de arealul Central – Braşovul Vechi – Blumana – Aurel Vlaicu (cu o medie de 1.310 euro pe metru pătrat, în creştere cu 3,4%) şi, respectiv, de Tractorul – 13 Decembrie (cu 1.220 de euro pe metru pătrat, în urma unei creşteri de 1%), care a surclasat zona Avantgarden – Bartolomeu.

Constanţa

În oraşul de la malul mării, arealul Faleză Nord – Trocadero – City Park Mall – Capitol – Delfinariu se situează, în continuare, în fruntea clasamentului zonelor cu cele mai scumpe apartamente – asta în ciuda faptului că preţul mediu solicitat de către vânzători s-a menţinut constant trimestrul trecut, la o valoare de 1.440 de euro pe metru pătrat util. Următoarele două locuri sunt ocupate de Central – Ultracentral – Peninsula (cu un avans trimestrial de 1,4%, până la 1.290 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, Tomis III – Dacia – Tomis II – Brotăcei – Tomis I (cu un plus de 0,7%, până la 1.270 de euro pe metru pătrat). Următoarele două zone din clasament, anume Casa de Cultură – Tomis Plus şi Tomis Nord – Inel II – Inel I – Primo – Far îşi dispută o poziţie de egalitate în ceea ce priveşte preţul mediu solicitat de către vânzători, respectiv 1.250 de euro pe metru pătrat – cea dintâi după un avans de 1,1%, iar cea de-a doua, dimpotrivă, după o scădere de 0,2%.

Iaşi

În capitala Moldovei, Centru Civic – Gară – Central – Ultracentral rămâne arealul cu cele mai scumpe apartamente disponibile spre vânzare, cu atât mai mult cu cât aici a avut loc, în ultimele trei luni, un avans de 5%, până la o valoare medie de listare de 1.390 de euro pe metru pătrat util. În zona Podul de Fier – Moara de Vânt, preţurile solicitate s-au menţinut constante, la un nivel de 1.300 de euro pe metru pătrat. În Copou a fost consemnat, pe de altă parte, un avans trimestrial important, în cuantum de 3,1%, până la 1.240 de euro pe metru pătrat. Următoarele două poziţii din clasamentul la nivel de oraş sunt ocupate de zonele Tătăraşi – Tudor Vladimirescu (cu o scădere de 0,4% la trei luni, până la 1.100 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, Podu Roş (după un minus de 1,3%, până la 1.060 de euro pe metru pătrat).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite