Pensiile speciale au fost majorate din nou. La ce nivel au ajuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anumite categorii de pensii speciale continuă să crească lunar, în medie cu circa 100 de lei, în timp ce beneficiarii pensiilor de rând abia primesc câte un leu în plus.

Potrivit ultimelor date, furnizate luni de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), pensiile speciale ale foştilor magistraţi au crescut în august, faţă de luna iulie, cu 115 lei, ajungând la o medie lunară pentru cei 3.828 de beneficiari, de 18.430 lei. Din această sumă, statul, adică toţi românii care plătesc taxe şi impozite, plătesc lunar, în medie, câte 17.689 de lei.

Altfel, foştii magistraţi ar avea o pensie medie de 2.760 de lei, cu 1 leu mai mult decât în luna iulie (pensie bazată pe contribuţiile plătite în timpul cât au fost angajaţi).

Aceasta este cea mai mare majorare a pensiilor, dintre toate categoriile de pensii speciale.

Imagine indisponibilă

Pensiile speciale ale foştilor consuli şi diplomaţi au stagnat la nivelul de 5.537 lei, fondurile medii plătite de stat fiind de 3.370 lei, cu 3 lei mai puţin faţă de luna iulie.

Şi pensiile foştilor parlamentari şi funcţionari din Parlament au crescut puţin în august, cu 12 lei, până la nivelul de 4.487 lei. Din această sumă, 2.711 lei sunt plătiţi în medie de stat.

Pensiile foştilor piloţi din Aviaţia Civilă au ajuns în august la 10.867 lei, cu 12 lei mai mult decât în iulie, suma plătită de stat pentru suplimentarea pensiilor de care ar fi beneficiat doar în baza propriilor contribuţii fiind de 7.689 lei.

Pensiile speciale ale foştilor angajaţi ai parchetelor şi instanţelor ca personal auxiliar au crescut cu 30 de lei în august, ajungând la o medie de 4.319 lei, din care statul le plăteşte 2.643 lei.

Foştii angajaţi ai Curţii de Conturi au încasat în august cu 16 lei în plus faţă de luna iulie, ajungând la 7.774 lei, din care statul a plătit suplimentar contribuţiilor câte 4.350 lei.

Imagine indisponibilă


Spre comparaţie, pensiile de rând au fost majorate în luna august cu doar 1 leu, faţă de luna iulie, abia atingând valoarea de 1.190 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite