Moldovagaz: Românii vor să ne furnizeze gaze naturale, dar e mai convenabil să le luăm de la Gazprom
0„Moldovagaz” primeşte deja solicitări de cooperare din partea unor furnizori de gaze naturale din România, dar actualmente este mai convenabil ca acestea să fie procurate de la Gazprom, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei din R. Moldova.
Vadim Ceban, preşedintele CA al Moldovagaz, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă că gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău este o alternativă pentru asigurarea cu gaze naturale, „să nu depindem doar de est”.
„Parvin deja solicitări de cooperare din partea unor furnizori din România, vom activa după reguli europene. În primul rând, vom vedea care este aspectul economic. Vom vedea care este costul, rutele.
Azi e mai convenabil de cumpărat de la „Gazprom”, preţul include costuri adiacente. Dacă vorbim de ruta alternativă, vom acţiona după aşa-numitele reguli de intrare-ieşire. Urmează să rezervăm capacitatea. Dacă furnizorul aduce gazul la hotar, noi urmează să calculăm. Unde ruta transport este mai convenabilă – şi preţul e mai convenabil”, a declarat Ceban, citat de zgb.md.
El a anunţat că a fost prelungit contractul cu „Gazprom”, preţul rămânând acelaşi, dar „vrem să renegociem un nou contract, pe o perioadă de trei ani, la condiţii mai avantajoase”.
Oficialul a mai spus că preţul mediu pe care îl va achita Republica Moldova pentru gaz în anul 2020 va fi cu aproximativ 30 de dolari mai mic decât prognozele, iar estimările arată că acesta ar putea să scadă şi în continuare.
Conducta făcută de Transgaz cu 150 mil. euro spre Republica Moldova este funcţională de la începutul lunii august, dar nu a fost contractat încă niciun metru cub de gaz.
„Capacitatea convenită de cele două părţi printr-o metodă comună de calcul a capacităţii tehnice maxime în ambele direcţii de transport, este:
– pe direcţia RO-MD la nivelul de 1.500.000 Smc/zi,
– pe direcţia MD-RO la nivelul de 200.000 Smc/zi.
Referitor la rezervarea de capacitate menţionăm faptul că nu se vor organiza licitaţii. Capacitatea poate fi rezervată prin intermediul Platformei de rezervare GMOIS, operată de SNTGN Transgaz SA. Rezervarea se realizează după regulile stabilite prin Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 16/2013 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza principiului de alocare „primul venit, primul servit”, se arată într-un răspuns oferit de Transgaz pentru e-nergia.ro.
Acordul de interconectare semnat de SNTGN Transgaz SA şi partenerul său Vestmoldtransgaz, în care sunt convenite condiţiile tehnice de livrare/preluare gaze naturale, regulile de operare şi comerciale după care se realizează transportul gazelor naturale, a intrat în vigoare începând cu 1 august 2020.
Cel mai mare furnizor de gaze din Republica Moldova este Moldovagaz, care asigură practic aproape integral consumul ţării, inclusiv Transnistria. Firma este însă deţinută în proporţie de 50% de Gazprom, 35% de Guvernul Republicii Moldova, 14% de autorităţile din Transnistria şi 1% de persoane fizice. Voci autorizate din piaţa de energie de peste Prut ne-au spus încă că Gazprom practic controlează compania, pentru simplul motiv că transnistrenii au predat practic administrarea acţiunilor lor către Gazprom.
În noiembrie 2019, Moldovagaz anunţa că a ajuns la o înţelegere cu Gazprom pentru contractarea de gaze pentru următorii trei ani, până în 2022.