Ministrul Finanţelor vrea să lanseze în dezbatere publică legea redevenţelor în primul trimestru din 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul român a încasat anul trecut, în total, din redevenţe petroliere, suma de 1,38 miliarde de lei
Statul român a încasat anul trecut, în total, din redevenţe petroliere, suma de 1,38 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor intenţionează să lanseze în dezbatere publică proiectul de lege a redevenţelor în primul trimestru al anului viitor, pentru mai mult de o lună, astfel încât toate instituţiile statului şi organizaţiile să poată trimită opinii şi vrea ca legea să devină funcţională în 2017, a declarat ministrul de resort Anca Dragu.

„În ceea ce priveşte redevenţele, în proiectul de buget pentru anul viitor am continuat regimul din anul 2015 şi avem 1,5 miliarde lei deja în veniturile bugetare pentru 2016, prin continuarea regimului din 2015“, a declarat vineri Dragu, la dezbaterea pe buget din comisiile reunite de Buget-Finanţe ale Parlamentului.

Ea a explicat că pentru anul viitor s-a găsit o soluţie temporară, până când va deveni funcţională noua lege, care se află în lucru. „Pentru proiectul de lege privind redevenţele ne aflăm într-o fază avansată a elaborării. Dorim ca în primul trimestru al anului viitor să o punem în consultare publică suficient timp, mai mult de o lună, astfel încât (...) toată lumea să-şi formeze o părere, o opinie despre această lege şi am dori ca în 2017 să avem deja o lege funcţională şi să nu mai mergem pe aceste prelungiri“, a spus Dragu, potrivit Mediafax.

Premierul Dacian Cioloş afirma la finele lunii noiembrie că şi-a propus să lanseze o dezbatere publică asupra nivelului redevenţelor şi că, în opinia sa, trebuie plecat de la un calcul care să aibă în vedere ce e cel mai avantajos pentru stat, dar în acelaşi timp să nu descurajeze companiile din domeniu să investească.

Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici declara în octombrie că legea redevenţelor ar putea trece prin Parlament în prima parte anului viitor, iar aplicarea acesteia să se facă din 2017. El preciza că a avut o discuţie cu echipa Fondului Monetar Internaţional pe tema redevenţelor, care urma să trimită autorităţilor române observaţiile finale pe marginea proiectului.

Cabinetul Cioloş va prelungi taxele suplimentare aplicate în domeniile petrolier şi energetic, estimările privind încasările fiind trecute în proiectul legii bugetului. Este vorba de taxa de 60% pe veniturile suplimentare aduse de liberalizarea gazelor, taxa de 0,5% pe extracţie şi taxa pe monopolul natural, încasată în special de la distribuitorii de electricitate şi gaze.

Cele trei impozite menţionate au fost introduse iniţial în 2013, iar impunerea lor era programată să expire la finalul acelui an, odată cu intrarea în vigoare a unui nou sistem de taxare a resurselor. Doar că acesta nu numai că nu a fost adoptat, dar nici măcar nu a ajuns în dezbatere publică.

Cât estimează statul că va încasa

Executivul estimează, pentru anul viitor, venituri de 872,93 milioane lei din taxarea veniturilor suplimentare obţinute de producători ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, în scădere uşoară, de sub 1%, faţă de execuţia preliminată pe 2015 (881,04 milioane lei), potrivit Profit.ro.

Din taxarea monopolurilor naturale din transportul şi distribuţia energiei electrice şi gazelor naturale, Guvernul estimează că va încasa în 2016 151,33 milioane lei, cu 0,5% mai mult decât în 2015 (150,57 milioane lei).

În fine, Executivul mizează în 2016 pe venituri în sumă de 70,5 milioane lei din taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale, cu 1,91% mai mici decât anul acesta (71,88 milioane lei). Taxa este în cotă de 0,5% şi se aplică asupra veniturilor rezultate din extracţia petrolului brut, cărbunelui, uraniului, minereurilor feroase şi neferoase, precum şi din exploatarea forestieră.

Ministrul Energiei vrea proiectul în dezbatere publică

Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a cerut în această săptămână Ministerului Finanţelor Publice să pună în dezbatere publică proiectul de taxare a resurselor de petrol şi gaze, acesta fiind „o problemă de predictibilitate“. Invitat la Adevărul Live, Grigorescu a precizat că „este important ca documentul care priveşte viitoarea politică în acest sector să fie în dezbatere publică“.

„Cum bine spuneaţi, această chestiune este în responsabilitatea Ministerului de Finanţe şi singurul lucru pe care eu mi-l doresc este ca asupra acestui aspect să avem o dezbatere publică. Aştept şi eu să văd alături de alţi colegi care va fi rezultatul acestei dezbateri. Chestiunile tehnice sunt strict în coordonarea colegilor noştri şi aştept ca proiectul de la Finanţe să intre cât mai curând, până la urmă este o chestiune de predictibilitate“, a afirmat Grigorescu, la Adevărul Live.

Cum va arăta noul sistem de impozitare

Noul sistem de impozitare în domeniul ţiţeiului şi gazelor va conţine atât redevenţe, cât şi un impozit pe profitul din exploatare. Guvernul Ponta putea introduce un nou sistem în anul 2014, dar nu a făcut acest lucru, preferând să prelungească sistemul actual cu redevenţe şi taxele suplimentare. Nici în acest an noul sistem de taxare nu a fost gata, astfel că şi în 2016 se va merge pe actuala formulă.

Problema este că cele două taxe expiră la finele acestui an, ceea ce înseamnă că vor trebui prelungite de Guvernul Cioloş. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici declara lunile trecute că proiectul va fi discutat cu delegaţiile Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene. Între timp, acordul cu FMI a expirat, dar România doreşte altul.

Supra-impozit de 35%

Guvernul Ponta a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) introducerea unui nou impozit de 35% pe profitul înregistrat de companiile de petrol şi gaze din activităţile de extracţie ale acestora, potrivit unor surse ministeriale. În negocierile cu FMI, variantele luate în calcul au fost de 35%, 40% şi 45%, însă reprezentanţii statului român au susţinut cota de 35%. Discuţiile pe această temă au fost inclusiv în luna octombrie şi trebuie continuate de la acest punct de către viitorul Cabinet.

Noul sistem de taxare din domeniul resurselor de petrol şi gaze va fi constituit din redevenţele petroliere, plus supra-impozitul de 35% pe activităţile de exploatare.

Redevenţa este o taxă care se aplică pe valoarea producţiei. În România, redevenţele se situează în domeniul ţiţeiului şi gazului între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de mărimea zăcământului. Noul sistem de taxare, cu redevenţe şi supra-impozitul pe activitatea de exploatare va înlocui actualele taxe suplimentare, dar şi taxa pe stâlp de 1% din valoarea activelor, care este programată să iasă din aplicare în 2017, conform prevederilor noului Cod Fiscal.

Statul a încasat foarte puţin din redevenţe

Statul român a încasat anul trecut, în total, din redevenţe petroliere, suma de 1,38 miliarde de lei. Subiectul redevenţelor a fost motiv de scandal continuu în ultimii zece ani, din cauza sumelor mici strânse la buget comparativ cu profiturile companiilor din domeniul petrolier. În ţara noastră, şoferii au protestat de mai multe ori la pompe din cauză că preţurile le-au depăşit chiar şi pe cele din Austria, deşi ponderea taxelor e mai mică, în vreme ce Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a cerut în mai multe rânduri introducerea unei „taxe Robin Hood“ pe profiturile conjuncturale realizate de către agenţii economici, ca urmare a fluctuaţiilor barilului de ţiţei pe bursele mondiale.

Descoperiri în Marea Neagră

Pe de altă parte, Executivul trebuie să fie atent la cât fixează nivelul impozitului suplimentar, deoarece un nivel prea mare ar afecta investiţiile din Marea Neagră, unde au fost descoperite mai multe zăcăminte de gaze naturale în ultimii ani. Exxon şi Petrom au anunţat în anul 2012 descoperirea unui zăcământ estimat a conţine între 43 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze, în vreme ce Lukoil şi Romgaz au găsit recent un alt zăcământ, de 30 de miliarde de metri cubi. Anul trecut, profitul operaţional din activităţi upstream al Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, s-a cifrat la 3,93 miliarde lei.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite