Ministrul Energiei anunţă o investiţie majoră. Un parc eolian uriaș va fi construit în România: „Asta înseamnă locuri de muncă”
0Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat joi că, odată cu îndeplinirea unui jalon esenţial din PNRR, o investiţie majoră în România va aduce şi numeroase locuri de muncă.

Printr-un mesaj pe contul său de Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunţat că Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a emis autorizaţia de construire a unui nou parc eolian uriaş în România. Pe lângă îndeplinirea unui jalon important din PNRR, parcul eolian Ialomiţa Nord înseamnă şi numeroase „locuri de muncă în construcţie şi operare, taxe locale, venituri în economie şi, nu în ultimul rând, energie curată şi ieftină produsă aici, în România”.
„Proiectul este printre primele calificate în schema CfD, ceea ce înseamnă că are finanțarea asigurată și se va face, cu garantarea pentru 15 ani a prețului de vânzare a energiei electrice produse. Asta înseamnă locuri de muncă în construcție și operare, taxe locale, venituri în economie și, nu în ultimul rând, energie curată și ieftină produsă aici, în România”, a subliniat Sebastian Burduja.
Proiectul, care este deţinut de compania portugheză Greenvolt http://prin Ţăndărei Solar, va beneficia de schema Contractelor pentru Diferenţă (CfD) lansată de Ministerul Energiei în 2024.
„Astăzi, ANRE a emis autorizația de înființare pentru unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România: Ialomița Nord, cu o capacitate totală de peste 246 MW. Este un proiect deținut de compania portugheză Greenvolt, unul dintre cei mai importanți investitori de profil, prin Țăndărei Solar, și va beneficia de schema Contractelor pentru Diferență (CfD), pe care Ministerul Energiei a lansat-o cu succes anul trecut”, a anunţat Sebastian Burduja joi.
Totodată, el a ţinut să puncteze faptul că noul parc eolian este un proiect care va ajuta la relansarea economiei locale din judeţul Ialomiţa şia celei naţionale, în condiţiile în care marile companii investesc și în funcție de prețul și accesul la surse de energie.
„Energia ieftină atrage investiții în economie și crește competitivitatea României. Într-o lume în care marile companii aleg, de multe ori, locul în care investesc și în funcție de prețul și accesul la surse de energie, acest proiect poate fi un magnet pentru dezvoltare economică, într-un județ unde este mare nevoie”, mai scrie ministrul.