Fonduri europene pentru o plantaţie de căpşuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor să înceapă o afacere în agricultură pot obţine fonduri europene pentru o plantaţie de căpşuni
Cei care vor să înceapă o afacere în agricultură pot obţine fonduri europene pentru o plantaţie de căpşuni

Cei care vor să facă o afacere în domeniul agriculturii se pot gândi şi la o plantaţie de căpşuni cu ajutorul unor fonduri europene.

Pentru înfiinţarea unei plantaţie de căpşuni, pentru care să obţineţi fonduri europene, există câteva etape pe care trebuie să le respectaţi. Iată care ar fi costurile estimate pentru o plantaţie de căpşuni pe o suprafaţă de un hectar. 

Primele investiţii se fac în tratarea solului. Prima dată se desfundă cam 40 de centimetri şi se pune în jur de 35 de tone îngrăşământ natural pe toată suprafaţa. Întreaga etapă ar costa aproximativ 3.500 de lei.

În etapa a doua este plantarea, care se face în luna iunie, cel târziu în iulie. Necesită cele mai mari costuri. Potrivit specialiştilor consultaţi de noi, plantarea, cu tot cu forţa de muncă ar avea nevoie de un buget de aproximativ 15.000 de lei. După un an, o astfel de suprafaţă ar da o producţie de aproximativ 20 de tone de căpşune.
 

Fonduri europene pentru o plantaţie de căpşuni. La ce măsuri de aplică

La jumătatea lunii aprilie, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care se va derula până în 2020 ar urma să primească un aviz din partea Uniunii Europene. 

România şi-a propus să investească prin acest program peste 9,3 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro sunt fonduri europene, iar restul sunt de la bugetul de stat.

Încă de anul trecut, reprezentanţii Ministerului Agriculturii au postat pe site-ul instituţiei o serie de proiecte-tip care să nu mai aibă nevoie să fie însoţite de întreaga serie de avize şi autorizaţii, ci doar de avizul de vânzare a producţiei. 

Potrivit reprezentanţii Ministerului Agriculturii, pentru sprijinirea fermelor mici, în care ar putea intra şi o plantaţie de căpşuni, fondurile europene ar veni din trei măsuri: Măsura 4.1 - „Modernizarea exploataţiilor agricole”; Măsura 6.2 - „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zone rurale” şi Măsura 6.3 - „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Fonduri europene pentru o plantaţie de căpşuni. Tinerii pot obţine bani mai uşor

Un capitol important în ceea ce priveşte fondurile europene în agricultură se referă la tinerii fermieri care rămân la ţară. Pentru o perioadă de cinci ani, fiecare tânăr care are un proiect în domeniul agriculturii poate primi până la 50.000 de euro.

Banii se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va da la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maxim trei ani de la decizia de finanţare. Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp.

Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înaintea să primească a doua tranşă, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este în procentaj de minim 20% din valoarea primei tranşe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite