Industria de apărare vrea să pună mâna pe cât mai mulţi bani din bugetul de înzestrare a Armatei
0Ministerul Apărării Naţionale s-a angajat recent în faţa unor oficiali ai SUA că va aloca, în următorii 10 ani, 2% din PIB înzestrării armatei. Ministrul Apărării le-a spus americanilor că România va iniţia contractele multianuale şi multiple de achiziţii militare, în valoare de peste 6 miliarde de dolari pentru următorii 3 ani. Ministrul Economiei spune că o parte din această sumă ar putea ajunge la companiile de resort.
Afirmaţia a fost făcută în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii companiilor pe tema activităţior de management şi fezabilitatea economică a acestor societăţi.
O parte importantă a discuţiilor a vizat necesitatea participării companiilor româneşti, în condiţii de competitivitate, la integrarea finală a produselor realizate în cooperare cu parteneri străini.
”Ministerul Economiei consideră necesară contractarea unor sume din bugetul apărării, de către industria naţională de profil, pentru dezvoltarea şi valorificarea potenţialului acesteia. Cu cât gradul de contractare va fi mai ridicat, cu atât obiectivele şi eforturile noastre vor fi mai apreciate şi, cu siguranţă, reuşita acestui demers va determina o contribuţie vizibilă la creşterea capacităţilor industriei de apărare. Este un demers pe care îl sprijinim cu toate mijloacele instituţionale disponibile şi suntem foarte atenţi la etapele de parcurs”, afirmă ministrul Economiei, Gheorghe Şimon.
Potrivit ministerului, discuţiile cu firmele din industria apărării s-au axat pe identificarea unor soluţii care vizează dezvoltarea competitivităţii companiilor româneşti, luând în calcul parteneriate cu companii străine din domeniu, recunoscute pe plan internaţional; posibilitatea contractării unei părţi importante din sumele destinate înzestrării armatei, în beneficiul industriei româneşti de apărare; creşterea dinamicii comerciale a industriei de apărare, în vederea extinderii capacităţii de contractare pe pieţele externe.
În următorii trei ani, România va cheltui 6 miliarde dolari pe achiziţii militare
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat recent, la Casa Albă, că România are în vedere sincronizarea dezvoltării capabilităţilor şi iniţierea simultană a contractelor multianuale şi multiple de achiziţii militare, în valoare de peste şase miliarde de dolari doar pentru următorii trei ani. Acest aspect a fost receptat pozitiv de către oficialul american.
„Partea americană a exprimat interes pentru susţinerea eforturilor NATO în asigurarea flancului Estic în întregime, subliniind că SUA vor continua angajamentul în Europa, prin contibuţii substanţiale în comandamentele militare europene. De asemenea, a fost menţionată nevoia creşterii interoperabilităţii în cadrul Alianţei, evidenţiind importanţa exerciţiului Saber Guardian, desfăşurat anul acesta pe teritoriul României, Bulgariei şi Ungariei, cu o participare de peste 30.000 de militari, din peste 20 state aliate şi partenere”, precizează MApN.