În varianta „Brexit“, britanicii s-ar arde la factura energetică cu 630 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În situaţia în care la referendumul programat pentru luna iunie, electoratul de Marea Britanie alege ieşirea din UE facturile la gaz şi electricitate vor creşte cu 630 de milioane de euro pe an, consideră ministrul Energiei din Regatul Unit, transmite Bloomberg.

„Dacă ieşim din piaţa comună, vom avea un şoc pe piaţa de energie electrică, costurile cu energia urmând să explodeze“, a declarat ministrul Energiei, Amber Rudd.

„În orice caz, dacă analizăm situaţia, o piaţă comunitară a energiei ar putea garanta securitatea noastră energetică, care este fundamentul sistemului economic. Nu sunt însă dispusă să-mi asum riscurile şi să înregistrăm pierderi", a adăugat ea.

Comentariile ministrul Energiei vin în sprijinul campaniei premierului David Cameron pentru rămânerea în UE a Marii Britanii. Primul ministru britanic a spus că majoritatea membrilor cabinetului său s-au îndepărtat de ideea unui Brexit, după ce au fost analizate cu atenţie costurile şi riscurile ieşirii din UE.

Rudd spune că dacă Marea Britanie va continua să colaboreze cu Uniunea Europeană, va avea mai multe opţiuni şi diversitate când vine vorba de sursele aprovizionare cu gaze naturale, ceea ce va trage în jos preţurile.

Ea de asemenea a adus în discuţie şi posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să folosească gazul rusesc ca instrument pentru a forţa în direcţia în care doreşte anumite elemente din politica externă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite