Cât ar costa ieşirea Marii Britanii din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O eventuală ieşire din Uniunea Europeană ar putea costa Marea Britanie 145 de miliarde de dolari şi peste 950.000 de locuri de muncă până în 2020, a anunţat Confederanţia Industriei Britanice, în cadrul unei campanii anti-Brexit, scrie Bloomberg.

În cazul în care Marea Britanie ar vota pentru ieşirea din Uniunea Europeană pe 23 iunie, economia britanică va primi "o lovitură puternică".

"Părăsirea Uniunii Europene ar urma să dea o lovitură puternică nivelului de trai, locurilor de muncă şi creşterii economice", a spus Carolyn Fairbairn, directoul general al CBI. "Ce se economiseşte prin reducerea contribuţiei la bugetul UE şi prin supunerea la normele impuse de Uniunea Europeană este de departe depăşit de efectele negative asupra comerţului şi a investiţiilor", a adăugat directorul. 

Conform unui studiu PwC, PIB-ul Regatului Unit ar putea scădea cu până la 5% până în 2020 în cazul unei retrageri din UE. Creşterea economică de asemenea ar putea fi afectată şi ar putea ajunge chiar la 0% în 2017 şi 2018.

"Economia ar putea să îşi revină încet în timp, dar nu va putea niciodată să ajungă acolo unde era înainte de Brexit", a avertizat Fairbairn.

Grupurile care promovează ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii susţin că acesteia i-ar fi mai bine în afara spaţiului comunitar pentru că Europa este o piaţă în scădere pentru exporturile Regatului Unit, iar Guvernul ar putea să încheie propriile contracte cu economii puternice şi cu o creştere rapidă din jurul lumii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite