Guvernul vrea să modifice contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud cu Enel, după ce a pierdut un proces la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul pentru Energie îi va împuternici pe reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la Electrica S.A. să aprobe încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare semnat cu Enel pentru filiala Electrica Muntenia Sud, legat şi de componenţa tribunalului arbitral.

Guvernul doreşte ca disputele aflate pe rol să fie soluţionate de tribunale arbitrale formate din trei membri, faţă de un singur membru în prezent. Mandatul de modificare a contractului a fost acordat, miercuri, prin hotărâre de guvern.

Electrica a pierdut un prim proces intentat la Curtea de Arbitraj de la Paris pentru clauze de investiţii la Electrica Banat şi Electrica Dobrogea.

Electrica SA are pe rolul Curţii de Arbitraj de la Paris trei acţiuni privind obligaţiile din contractele de privatizare încălcate de Enel, E.ON şi CEZ, pretenţiile fiind în cazul Enel de 834,21 milioane euro, la care de adaugă penalităţi de 378,6 milioane lei, în cazul CEZ de 13,26 milioane euro, la care se adaugă daune şi dobânzi aferente de 150,73 milioane lei, în timp ce în cazul E.On pretenţiile sunt de 37,96 milioane euro, la care se adaugă dividende şi dobânzi aferente anilor 2004-2005 de 74,28 milioane lei.

Clauzele încălcate se referă la nerespectarea prevederilor privind realizarea investiţiilor în contract, privatizarea, distribuirea de dividende, obligativitatea convocării cu o anumită ritmicitate a Consiliului de Administraţie şi alte prevederi care au clauze penalizatoare.

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, iar în 2008 a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul. Toate aceste trei companii au fost divizate în mai multe firme, în funcţie de specificul activităţii.

Mai puteţi citi:

Profitul Electrica a crescut de 2,6 ori în prima jumătate a acestui an

Compania de stat Electrica SA a înregistrat în primul semestru un profit net de 91,5 milioane de lei (20,8 milioane de euro), de 2,6 ori mai mare faţă de câştigul de 34,8 milioane de lei din prima jumătate a anului trecut, dar afacerile au scăzut cu un ritm aproape egal, la 127,8 milioane de lei (29,1 milioane de euro)

Electrica şi Hidroelectrica vor fi listate şi ele la Londra

Electrica, Hidroelectrica, dar şi o serie de alte companii, ar putea fi listate anul viitor pe bursa londoneză, asemenea Romgaz, a declarat premierul Victor Ponta.

Electrica şi-a majorat pretenţiile în litigiul cu CEZ, de la 18 milioane euro la 82 milioane euro

Compania de stat Electrica şi-a majorat pretenţiile de la 18 la 82 milioane de euro în litigiul cu CEZ, derulat la Curtea de arbitraj de la Paris, potrivit raportului financiar al grupului ceh.

ANRE: Electrificarea locuinţelor fără acces la curent va fi făcută de distribuitori. E.ON, Enel, CEZ şi Electrica, afectate direct

Electrificarea celor aproape 100.000 de locuinţe din peste 2.200 de localităţi care încă nu au acces la acest serviciu va fi realizată de distribuitorii de energie, iar dacă investiţia nu se justifică din punct de vedere economic, costurile vor fi împărţite cu autorităţile locale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite