FGA a plătit 665 milioane de lei asiguraților City Insurance, Astra și Carpatica Asig, doar în 2022

0
Publicat:

În cursul anului 2022, Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a avizat în cadrul Comisiei Speciale un număr de 68.791 cereri de plată, pentru toate societățile de asigurare aflate în faliment.

un teanc de bancnote de 100 de lei
Suma de 583,2 milioane de lei a fost plătită asiguraților City Insurance

Valoarea totală a plăților efectuate în 2022 este de 665,6 milioane lei. Din totalul cererilor analizate în 2022, 60.686 de cereri sunt aferente creditorilor de asigurări ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu o valoare achitată de 583,2 milioane lei.

De asemenea, din totalul plăților efectuate în cursul anului trecut, 47,8 milioane lei au fost achitate creditorilor de Asigurare ai Societății de Asigurare-Reasigurare Astra SA, în timp ce 30,6 milioane lei au fost achitate creditorilor de asigurare ai Societății Carpatica Asig SA.

Plățile în cazul celor două societăți de asigurare aflate în faliment au ajuns astfel la valoarea de 554,8 milioane lei în cazul Societății de Asigurare-Reasigurare Astra SA, respectiv 498 milioane lei pentru Societatea Carpatica Asig SA.

Începând cu 29 noiembrie 2021 și până la finele anului 2022, FGA a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance SA, aprox. 603 milioane lei, pentru 64.568 cereri de plată avizate în cadrul Comisiei Speciale a FGA, dintr-un total de 250.692 cereri de plată înregistrate.

În primă fază, FGA a înregistrat un număr de 260.764 cereri de plată, însă ca urmare a unui proces intern de verificare, un număr de 10.072 cereri de plată au fost închise ca dubluri sau atașate altor cereri de plată înregistrate anterior.

Anul 2022 a marcat creșterea cotei de contribuție pentru asigurările generale încasate de către FGA, de la societățile de asigurare, de la 1% la 2,5%, aspect care a dus la încasarea unei contribuții medii lunare de 24,8 milioane lei. Anul curent a adus o nouă creștere a cotei de contribuție pentru asigurările generale de la 2,5% la 4%, fapt care duce la creșterea medie lunară a încasărilor, până la un nivel prognozat de 46 milioane lei.

Pentru anul în curs, FGA și-a propus implementarea unor soluții de ordin tehnic menite să contribuie la ușurarea procesului de soluționare a cererilor de plată depuse de către creditorii de asigurare ai societăților în faliment. Analiza cererilor de plată se va concentra, cu precădere, asupra cererilor înregistrate de către creditorii de asigurare ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, fără a neglija însă obligațiile de plată aferente celorlalte societăți de asigurare aflate în faliment.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite