Doar 1 din 10 angajatori crește salariile angajaților, după eliminarea scutirilor din IT, construcții și agricultură

0
Publicat:

Doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru angajații din IT, construcții și agricultură și se așteaptă la scăderea motivației angajaților și o fluctuație mai mare de personal.

calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie

Potrivit rezultatelor sondajului HR Barometru realizat de PwC România în perioada 14 – 20 Ianuarie 2025, 43% dintre angajatori spun că salariul brut rezultat după eliminarea facilităților va rămâne neschimbat până la următoarea revizuire salarială, iar 30% nu au decis încă.

Conform ordonanței-trenuleț, adoptată la sfârșitul anului 2024, începând cu veniturile lunii ianuarie 2025, se elimină facilitățile fiscale privind scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuției la fondurile de pensii administrate privat pentru salariații din sectorul IT, construcții și domeniul agroalimentar, aplicabilă în trecut pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv.

Spre exemplu, în IT, eliminarea scutirii de impozit pe venit și reintroducerea contribuției obligatorii la Pilonul 2 de pensii duc la pierderi lunare cuprinse între 650 și 1.125 de lei pentru cei cu salarii brute între 10.000 și 20.000 de lei.

În același timp, două din zece companii intenționează să atenueze impactul modificărilor fiscale prin beneficii suplimentare sau programe de formare și dezvoltare personală.

Mai mult de jumătate din respondenți consideră că eliminarea scutirii de impozit va duce la o reducere a motivației și productivității angajaților lor, iar patru din zece companii consideră că fluctuația de personal va crește în rândul angajaților afectați de modificările legislative. O treime spun că nu au luat nicio măsură deocamdată, iar 46% nu au luat nicio decizie.

Sondajul HR Barometru a realizat de PwC România în perioada 14 – 20 Ianuarie 2025, pe baza informațiilor furnizate de către 130 de companii participante din IT și Telecom - 22%, servicii externalizate - 17%, servicii financiare - 12%, produse industriale - 10%, Bunuri de larg consum, Distribuție - 9%, retail - 9%, farmaceutic 7%, auto - 7% și construcții - 2%.

Piața IT din România în general, și cea din Cluj în special, a avut, până în urmă cu câțiva ani un mare deficit de forță de muncă. Companiile au ajuns să-și „fure” angajații între ele oferindu-le salarii din ce în ce mai mari și condiții de muncă excepționale.

Astăzi situația este diferită. Vremurile au început să se schimbe în urmă cu doi-trei ani, 2024 fiind un an în care companiile au început să facă concedieri. Situația grea se pare că va continua și se va accentua în 2025.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite