Departamentul pentru Energie: Pentru consumatorii noncasnici, nu credem că se mai impune nicio mărire de tarife la gaze aferentă calendarului stabilit
0Departamentul pentru Energie crede că nu se mai impune nicio majorare a tarifelor la gaze naturale pentru consumatorii noncasnici aferentă calendarului stabilit, întrucât s-a realizat convergenţa de preţuri între preţul intern şi cel de import, agreată de statul român cu instituţiile financiare internaţionale, se arată într-un comunicat al instituţiei.
„Departamentul pentru Energie consideră, în baza datelor furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), că, în privinţa consumatorilor noncasnici, s-a realizat convergenţa de preţuri între preţul intern şi cel de import, agreată de statul român cu instituţiile financiare internaţionale. În consecinţă, pentru consumatorii noncasnici, nu credem că se mai impune nicio mărire de tarife aferentă calendarului stabilit“, se arată într-un comunicat transmis de Departamentul pentru Energie.
De asemenea, Departamentul pentru Energie a anunţat că lansează vineri în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care cuprinde o serie de modificări ce trebuie adoptate rapid pentru dinamizarea pieţei gazelor naturale şi creşterea transparenţei tranzacţiilor din acest sector.
„Departamentul pentru Energie solicită ANRE să finalizeze cât mai repede posibil procesul de revizuire a Codului reţelei pentru o mai bună funcţionare a pieţei. Departamentul pentru Energie propune ca pentru consumatorii noncasnici (reglementat) să existe o perioadă tranzitorie de opt luni, necesară încheierii într-o manieră competitivă a unor noi contracte de furnizare“, se mai arată în comunicat.
De asemenea, pentru dinamizarea pieţei şi creşterea transparenţei, Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să tranzacţioneze transparent, nediscriminatoriu şi centralizat un volum de gaze naturale, ce va fi stabilit de către ANRE.
Această obligaţie va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018, şi furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât şi pentru cele din import.
Departamentul pentru Energie consideră că măsurile adoptate vor contribui la o mai bună funcţionare a pieţei de gaze naturale din România, cu beneficii pentru toţi operatorii implicaţi, dar şi pentru consumatori.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/adinavlad/tarife-la-gaze-naturale" target="_blank">View the story "Tarife la gaze naturale " on Storify</a>]