Cîţu: România nu susţine reforma sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă propusă de UE
0Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN) că România nu susţine reforma sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă, aceasta fiind „un element al suveranităţii” statelor, neputând fi impusă la nivel european.
Ministrul finanţelor Publice, Florin Cîţu: ”Politica de impozitare reprezintă un element al suveranităţii si o pârghie esenţială în stabilirea politicilor naţionale. România nu susţine trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la nivel UE a deciziilor în domeniul impozitării ”
Implementarea planurilor de redresare a economiei la nivelul Uniunii Europene, sistemul de resurse proprii ale bugetului european, modalităţi de asigurare a unui sistem de impozitare echitabil şi eficient şi adaptarea pieţelor financiare la era digitală au fost principalele teme de discuţii ale reuniunii informale a miniştrilor de finanţe din UE, la Berlin, în 11 şi 12 septembrie 2020.
Reuniunea din 11 septembrie 2020 a fost precedată de întâlnirea Eurogroup în format extins, care a avut pe agendă trecerea în revistă a dosarelor aferente Uniunii Bancare.
”Susţinem finanţarea bugetului UE pe baza principiilor echităţii, eficienţei, transparenţei şi simplităţii. Referitor la noile resurse proprii care urmează să fie propuse de Comisia Europeană, suntem deschişi discuţiilor, dar trebuie mai întâi să vedem propunerile concrete şi impactul financiar asupra bugetului naţional”, a precizat ministrul Florin Cîţu, care a participat la reuniune, alături de ceilalţi miniştri de finanţe europeni, prin sistem videoconferinţă.
Ministrul român de finanţe a mai menţionat că România acordă o mare importanţă ponderii echitabile a poverii financiare între statele membre, luând în considerare dezvoltarea economică a acestora.
În contextul în care miniştrii au dezbătut necesitatea reformării sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă, ministrul Florin Cîţu a amintit că politica de impozitare reprezintă un element al suveranităţii şi o pârghie esenţială în stabilirea politicilor naţionale.
A subliniat că utilizarea impozitării ca sprijin în tranziţia către „economia verde” trebuie să ia în considerare specificităţile economice ale fiecărui stat membru, mai ales în cazul statelor aflate în proces de recuperare a decalajelor.
Cu referire la discuţiile privind introducerea unui nivel minim de impozitare, ministrul român de finanţe a amintit că această chestiune reprezintă un aspect problematic pentru România.
De asemenea, ministrul Florin Cîţu a subliniat că România nu susţine trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la nivel UE a unor decizii în domeniul impozitării.
Ministrul român de finanţe a mai menţionat susţinerea faţă de îmbunătăţirea regulilor UE pentru cooperarea administrativă între statele membre.