Chinezii de la BYD cumpără 300 ha în Ungaria pentru construcția primei fabrici din Europa

0
Publicat:

Producătorul chinez de automobile electrice BYD a semnat pre-contractul de vânzare-cumpărare al unei suprafeţe de teren de 300 de hectare amplasate la marginea oraşului Szeged, sudul Ungariei.

Sediu al companiei BYD în fața căruia sunt mai multe tinere
Chinezii de la BYD vor construi în Ungaria prima lor fabrică din Europa. Foto Index.hu

În Szeged, compania chineză intenţionează să îşi construiască prima sa uzină din Europa, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.

Într-un comunicat de presă, Szijjarto a salutat proiectul drept una dintre cele mai importante investiţii din istoria economiei ungare făcută de cel mai mare producător de maşini electrice din lume.

Viitoarea uzină BYD de la Szeged va fi a cincea fabrică de automobile din Ungaria, a spus Szijjarto precizând că "investiţia este de ordinul miliardelor de euro şi va crea mii de locuri de muncă”.

„Guvernul ungar va oferi, bineînţeles, sprijin financiar acestui proiect, valoarea sprijinului rămâne să fie definitivată în cadrul discuţiilor cu Comisia Europeană", a adăugat Szijjarto.

Începând din 2018, Ungaria se numără printre cei mai mari 20 de exportatori mondiali de automobile, a mai spus Szijjarto, adăugând că în ultimii 15 ani volumul de producţie al acestui sector a crescut de 3,5 ori, "depăşind pragul de 10.000 de miliarde de forinţi în 2022".

BYD a vândut 526.409 de automobile complet electrice în ultimul trimestru al anului trecut, detronând pentru prima dată constructorul american Tesla Inc. din poziţia de cel mai mare vânzător mondial de automobile electrice.

Potrivit unor rezultate preliminare, profitul net al BYD a crescut cu până la 86,5% în 2023 comparativ cu 2022. Într-un raport preliminar remis Bursei de Valori de la Shenzhen, BYD a estimat că profitul său net pentru anul trecut s-a situat undeva între 29 şi 31 de miliarde de yuani (4,04 - 4,32 miliarde de dolari), o creştere procentuală de 74,46% până la 86,49% comparativ cu 2022.

Compania globală aflată într-o dezvoltare dinamică îşi va construi fabrica de autovehicule electrice în Szeged, în parcul industrial de 300 de hectare de la marginea oraşului, lângă institutul de cercetare în domeniul laserului ELI-ALPS şi a Science Park, urmând ca de aici să deservească piaţa europeană. BYD, care va crea mii de locuri de muncă noi, va implementa întregul său proces de producţie în Szeged, cu excepţia producţiei de acumulatori şi a activităţilor din industria chimică. Cel mai mare producător mondial de autovehicule electrice şi hibride plug-in, compania chineză BYD, a ales Szeged ca centru de producţie european datorită faptului că oraşul are o experienţă internaţională în cercetare, un rang ştiinţific important, o infrastructură excelentă, o locaţie favorabilă şi o abordare ecologică, se mai arată în comunicatul municipalităţii”, anunța Primăria Szeged cu două zile înainte de Crăciun.

Ungaria devine astfel o forță în industria auto. Fabrica Audi este la Gyor, Opel la Szenttgothard, Suzuki la Esztergom, Mercedes la Kecskemet, iar BMW construiește acum fabrica de la Debrecen. De asemenea, cei de la BYD au deja în Ungaria, la Komarom, o fabrică în care asamblează microbuze electrice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite