CEC Bank acuză: Controlul ANPC privind calculul ratelor bancare pare făcut pe repede înainte

0
Publicat:

ANPC a amendat joi alte 8 bănci, pe lângă cele 11 de săptămâna trecută, pentru practici comerciale incorecte legate de faptul că în primii ani „își trage” mai întâi dobânda cu 75% din totalul ratei.

Un sediu al CEC Bank
CEC Bank considerî că ANPC a făcut pe repede înainte controalele

„CEC Bank respectă cu strictețe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare și rambursare a unui credit bancar, dar nu întelege scopul acestui control, în condițiile în care clienților le sunt prezentate toate variantele de rambursare în momentul în care acestia iau un credit. Iar acest lucru se putea verifica foarte usor în orice unitate bancară.

Acest control pare făcut pe repede înainte iar vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigației. Nu întelegem ce se urmărește prin această acțiune întreprinsă de ANPC, în condițiile în care banca oferă opțiunea de plată cu rate descrescatoare clienților. Aceștia au posibilitatea ca, după ce inițial au selectat opțiunea de rambursare în rate egale sau descrescătoare la începutul creditului, să opteze pentru modificarea tipului de rambursare a ratelor odată cu trecerea timpului.

Suntem banca cu cea mai mare retea de unități din România - peste 1.000, iar menținerea amprentei teritoriale ne-am asumat-o ca pe un rol social, în contextul în care România este în urma statelor dezvoltate în ceea ce privește incluziunea financiară.

Faptul că intrăm în contact, zi de zi, cu zeci sau sute de mii de clienți din absolut toate regiunile țării, ne obligă să apelăm la toate mijloacele legale pentru a dovedi partenerilor noștri corectitudinea cu care aplicăm prevederile legale”, a anunțat vineri banca.

ANPC susține că a depistat practici comerciale înșelătoare

Cu doar o zi înainte, ANPC informa că a amendat 8 bănci cu suma de 400.000 de lei pentru practici comerciale înșelătoare „cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă.”

  • Cele opt bănci sancționate de ANPC sunt:

- EXIM Bank

- Procredit Bank

- Intesa Sanpaolo

- Techventures Bank ( fosta Banca Comercială Feroviară)

- Libra Bank

- CEC Bank

- Garanti Bank

- Vista Bank

Astfel, pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 8 amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător.”, precizează ANPC.

11 bănci, amendate în urmă cu o săptămână

Recent, alte 11 bănci au fost amendate de ANPC pentru că „își trag” mai întâi dobânzile și abia apoi banii împrumutați, fiind obligate și să întocmească noi grafice de rambursare către clienți.

  • Cei 11 operatori economici sunt:

- ING Bank

- First Bank

- Credite Europe Bank

- OTP Bank

- Alpha Bank

- BancaTransilvania

- Raiffeisen Bank

- BCR

- Patria Bank

- Unicredit Bank

- BRD Groupe Societe Generale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite