Ce salariu vor avea poștașii. Noile contracte vor fi înregistrate la ITM

0
Publicat:

Compania Naţională "Poşta Română" a anunțat că a ajuns la un acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă, care cuprinde majorarea salariilor.

Imagini din timpul grevei poștașilor
Poștașii au încetat greva

Sindicatul Liber de la Poşta Română (SLPR) şi-a asumat încetarea grevei generale imediat ce Contractul Colectiv de Muncă va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, a anunţat compania printr-un comunicat.

În urma negocierilor cu managementul de la Poşta Română, angajații au obţinut creşterea salariului minim în companie la 3.700 lei brut, începând cu 1 iulie 2024, şi o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază plus spor de loialitate), în medie, începând cu 1 septembrie 2024.

"Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a ajuns la un acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Astfel, SLPR şi-a asumat încetarea grevei generale imediat ce CCM va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti. Toţi angajaţii care au luat parte la conflictul colectiv de muncă îşi vor relua atunci atribuţiile de serviciu", se precizează în document.

Potrivit CNPR, numărul maxim al salariaţilor aflaţi în grevă a reprezentat 20% din salariaţii companiei iar persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, potrivit art. 160, alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social.

"Aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate pentru livrare în data de 1 aprilie 2024 au fost distribuite către beneficiari, în condiţiile în care, în prima parte a zilei, în unele unităţi, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaţilor aflaţi în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaţilor care nu au aderat la greva general. Activitatea Poştei Române s-a desfăşurat în condiţii normale, de la primele ore ale dimineţii, în majoritatea covârşitoare a judeţelor ţării, inclusiv în cea mai mare structură a companiei - Oficiul Poştă Curierat Bucureşti, la fel ca în celelalte hub-uri regionale. În unităţile unde activitatea a fost afectată de conflictul colectiv de muncă a fost suplimentat personalul cu angajaţi din alte unităţi care nu au participat la grevă", subliniază documentul citat.

Distribuirea pensiilor a început luni, 1 aprilie, conform calendarului obişnuit, şi se va încheia până la 15 aprilie, în termenul asumat cu Ministerul Muncii.

Compania precizează, de asemenea, că nu au existat incidente care să escaladeze situaţia generată de greva generală. Ca măsură preventivă, conducerea Companiei Naţionale "Poşta Română" a solicitat prezenţa reprezentanţilor Poliţiei Române şi a Jandarmeriei acolo unde salariaţii care au vrut să muncească au fost împiedicaţi de poștași să facă acest lucru.

Angajaţi ai Companiei Naţionale "Poşta Română" au intrat de luni, ora 00:00, în grevă, cerând creşterea cu 400 de lei net a salariilor, precum şi majorarea sporului de loialitate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite