Cardurile pentru alimente: MIPE a anunțat ce beneficiari vor primi cu întâietate cei 250 de lei

0
Publicat:

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va începe, de vineri, alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii "Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024 - 2027".

Un card pentru alim ente ținut în mână
MIPE începe alimentarea cardurilor pentru alimente

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat. Astfel, în prima parte a săptămânii, aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ un milion de persoane să intre în posesia banilor virați pe cardurile de alimente în cea de-a doua parte a săptămânii.

Concomitent, se vor distribui 90.000 de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceştia prin Poşta Română.

"Prima categorie de persoane pentru care se face alimentarea suporturilor electronice (carduri pentru alimente/carduri sociale - n, red.) sunt pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. Menţionăm faptul că MIPE a decis încărcarea cardurilor pe măsură ce eligibilitatea categoriilor se încheie, pentru ca beneficiarii să primească acest sprijin din partea Guvernului cât mai rapid", se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii MIPE amintesc faptul că, începând din acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 de lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente şi mese calde în valoare de 250 de lei o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 de lei.

Majorarea plafonului a fost propusă de MIPE, iar tot din 2024 aceleaşi categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de două ori pe an, de pachete cu alimente. 

Pentru anul 2024, beneficiarii de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde vor fi:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

e) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite