VIDEO Top 5 citate care şi-au pus amprenta pe businessul mondial în 2012

VIDEO Top 5 citate care şi-au pus amprenta pe businessul mondial în 2012

Mario Draghi a reuşit să schimbe complet evoluţia pieţelor financiare internaţionale după o afirmaţie categorică făcută la jumătatea acestui an FOTO Reuters

Într-o perioadă în care întreaga economie mondială este pusă la grea încercare de criză, pieţele financiare sunt extrem de vulnerabile la orice mesaj transmis de liderii lumii. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, şi Jamie Dimon, şeful JPMorgan, conduc într-un top al celor mai interesante declaraţii din acest an în businessul internaţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a reuşit să schimbe complet evoluţia pieţelor financiare internaţionale după o afirmaţie categorică făcută la jumătatea acestui an. 

În limita mandatului nostru, BCE este gata să facă orice este necesar pentru a menţine euro. Şi credeţi-mă, va fi suficient", a spus Draghi la 26 iulie.
 
Aceasta este de departe declaraţia cu cel mai mare impact asupra economiei internaţionale în acest an, potrivit publicaţiei britanice International Business Times. Declaraţia lui Draghi, făcută la o conferinţă legată de investiţii la Londra, a generat cea mai mare revenire a pieţelor financiare europene de la declanşarea crizei în urmă cu cinci ani. Angajamentul a fost clarificat doar câteva luni mai târziu, la lansarea unui program BCE destinat statelor cu probleme de finanţare, dar până în prezent Draghi nu a fost nevoit să cheltuiască niciun euro pentru a-şi susţine afirmaţiile.
 
 
Un alt citat care a marcat anul 2012 îi aparţine şefului JPMorgan, Jamie Dimon. Acesta a minimalizat impactul unor tranzacţii cu instrumente financiare complexe cu numai câteva săptămâni înainte să recunoască pierderi, de până la 6 miliarde de dolari, cauzate de astfel deplasamente din cauza lipsei mecanismelor interne de control.
 
„Sunt o furtună într-o cană de ceai, întrucât veniturile nu sunt atât de mari. Fiecare companie are un portofoliu de investiţii şi este treaba noastră să îl administrăm în aşa fel încât să avem o asigurare pentru expunere. Suntem o companie mare, aşa că tranzacţiile vor fi complexe şi sofisticate", a declarat Dimon la 13 aprilie.
 
 
Compania Facebook este prezentă în rândul citatelor remarcabile ale anului 2012 cu o posibilă explicaţie a declinului puternic al acţiunilor, prezentă într-un document transmis bursei înainte de listare. Un paragraf din document descria puterile dictatoriale ale şefului Facebook, Mark Zuckerberg, în cadrul companiei. Deşi Zuckerberg este în mod cert un geniu al socializării online, compania sa a înregistrat o puternică prăbuşire a acţiunilor după cea mai aşteptată listare din ultimii ani.
 
„Domnul Zuckerberg (...) va controla rezultatul chestiunilor propuse acţionarilor pentru aprobare, inclusiv alegerea directorilor, precum şi managementul şi direcţia companiei", se arată în document".
 
Un necunoscut trader al grupului financiar elveţian UBS a reuşit să scrie şi el istorie după ce a produs băncii o pierdere de peste 2 miliarde de dolari prin tranzacţii neautorizate. Kewku Adoboli a devenit protagonistul celui mai mare scandal de tranzacţii neautorizate din istoria financiară a Marii Britanii, iar acţiunile sale au condus la demisia directorului general al UBS la acel moment, Oswald Gruebel.
 
„Scriu acest email sub o presiune foarte puternică. În primul rând, tranzacţiile cu unităţi de fond pe care le vedeţi trecute în registru nu sunt derulate cu o terţă parte cum am afirmat anterior", a scris Adoboli într-un email, al cărui conţinut a fost făcut public în septembrie.
 
Statele Unite nu lipsesc din rândul "remarcaţilor" anului 2012.
 
„SUA sunt, de fapt, un infractor înrăit, un dependent de altceva decât iarbă sau cocaină. Obiceiul Unchiului Sam, afirmă aceste agenţii respectabile, va fi unul destul de greu şi de periculos de curmat", a declarat, în octombrie, Bill Gross, cofondator al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume.
 
Dependenţa Vestului de datorii va afecta creşterea economică multe decenii, a spus şeful PIMCO. Gross a făcut SUA această apreciere în luna octombrie, în timp ce lumea întreagă începea să devină conştientă de pericolele activării automate, la începutul anului următor, a unor reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe. În lipsa unei alternative, care necesită consens politic, economia SUA este în pericol de a intra din nou în recesiune.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările