Profitul Apple scade pentru prima dată în ultimii nouă ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profitul Apple va scădea în trimestrul al patrulea.                                                        FOTO: Reuters
Profitul Apple va scădea în trimestrul al patrulea.                                                        FOTO: Reuters

Apple, cea mai mare companie din sectorul tehnologic, se va confrunta în acest trimestru cu o scădere a profitului – primul recul din ultimii nouă ani, potrivit estimărilor realizate de analiştii de la S&P Capital IQ şi de la FactSet.

Gigantul Apple estimează că va afişa, în acest trimestru, prima scădere a profitului din ultimii nouă ani. Analiştii de la S&P Capital IQ au prognozat o creştere a profitului pentru indicele bursier S&P 500 de 4,7%, iar cei de la FactSet au estimat o creştere şi mai slabă de 3,5%. Analiştii au estimat că Apple se confruntă cu cea mai mică creştere a veniturilor, în timp ce produsele au cunoscut cea mai mare scădere în estimări, potrivit Forbes.

Acţiunile se depreciază accelerat

Apple a fost favoritul pieţei din ultimii ani, devenind cea mai mare companie cotată la bursă, datorită vânzării de milioane de produse iPhone, iPad şi MacBooks.

În prezent, compania lui Steve Jobs se confruntă cu o scădere dramatică a preţului la acţiuni faţă de vârfurile înregistrate de la lansarea modelului iPhone5, care, iniţial, au determinat creşterea acţiunilor, dar, ulterior, au scăzut mult.  

Rezultatele cele mai dezamăgitoare s-au înregistrat la produse, estimate la o creştere a acţiunilor de 23%, număr care în prezent a coborât la 4,9%, arată datele de la S&P Capital IQ.

Preţul pe acţiune a coborât cu 21,5%, de la vârful de 705,07 de dolari la 553,47 de dolari la deschiderea de vineri. Estimările slabe pentru acţiunile Apple în trimestrul al patrulea se menţin la 13,48 dolari, sub preţul de anul trecut de 13,87 dolari pe acţiune, fapt care ar putea marca primul declin al acţiunilor Apple din ultimii nouă ani.

Estimări în scădere pentru venituri

Estimările privind creşterea veniturilor pentru al patrulea trimestru au scăzut dramatic de la începutul lui octombrie. Analiştii de la S&P Capital IQ au proiectat iniţial că veniturile pe acţiune (EPS) ar creşte cu 9,8% în 8 octombrie. În schimb, de săptămâna trecută, ei au coborât la o estimare de 4,7%, o scădere de mai bine de jumătate faţă de estimarea iniţială, iar cei de la FactSet au proiectat o creştere a acţiunii de 3,5%, în scădere faţă de 3,8%, estimat iniţial.

Surprize în trimestrul IV, revenire în 2013

Apple a fost cel mai mare contributor pentru creşterea profitului din sectorul tehnologic din Statele Unite ale Americii din ultimele nouă trimestre, cu profituri în creştere de 83%.

Analiştii de la FactSet notează că Apple ar putea surprinde în acest trimestru, dar, în schimb, în 2013, compania ar putea înregistra câştiguri de două cifre, începând cu al doilea trimestru până în cel de-al patrulea.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite