Mario Draghi: Valul de refugiaţi ar trebui văzut ca o oportunitate. Vor stimula creşterea economică din zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul de refugiaţi care se îndreaptă spre Europa ar trebui văzut ca o oportunitate, deoarece cheltuielile publice pentru integrarea acestora vor stimula creşterea economiei zonei euro, a afirmat vineri Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), la Forumul Economic de la Davos, transmite DPA.

În prezent, avansul economiei zonei euro este determinat de măsurile de politică monetară şi fiscală, precum şi de preţul scăzut al ţiţeiului, iar refugiaţii vor deveni probabil al patrulea factor de stimulare, a susţinut Draghi.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat Europa cu privire la dificultăţile economice pe care le-ar putea provoca criza refugiaţilor şi a cerut autorităţilor să facă eforturi mai susţinute pentru asimilarea migranţilor. În ediţia revizuită a raportului „World Economic Outlook“, publicată marţi de FMI, se arată că avalanşa de refugiaţi reprezintă o dificultate majoră pentru capacitatea de absorbţie a pieţei muncii din Uniunea Europeană şi testează sistemele politice.

„Acţiuni politice pentru sprijinirea integrării migranţilor pe piaţa forţei de muncă sunt decisive pentru atenuarea temerilor privind excluziunea socială şi costurile fiscale pe termen lung. Eforturile pentru sprijinirea integrării migranţilor ar putea debloca beneficiile economice pe termen lung de pe urma fluxului de refugiaţi“, se arată în raportul instituţiei financiare internaţionale. 

Potrivit FMI, băncile centrale ar trebui să continue să stimuleze creşterea, iar ministerele de Finanţe ar trebui să majoreze cheltuielile pentru investiţii acolo unde este posibil. De asemenea, FMI a avertizat că valul de refugiaţi pune presiuni asupra Uniunii Europene, fiind necesar să se asigure că migranţii îşi vor găsi un loc de muncă. 

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste un milion de migranţi au intrat în UE în 2015, provocând o gravă criză migratorie, care afectează şi alte ţări, precum Turcia.


Mai puteţi citi pe Adevărul Financiar

Ne aşteaptă o nouă recesiune globală? Iată ce spun economiştii care au anticipat-o pe cea din 2008

Criza petrolului, prin stomacul rusului: consumul de alcool a scăzut în Rusia, dar a crescut cel de carne de curcan

„Era petrolului s-a terminat, urmează era tehnologiei“. Scăderea barilului de ţiţei sub 30 de dolari provoacă o gaură de 38,8 miliarde de dolari Rusiei

Planeta se „îneacă“ în petrol. Ce ţări bogate suferă cel mai mult după scăderea preţurilor

Când China strănută, economiile emergente fac pneumonie, iar SUA şi UE se gripează

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite