Germania a înregistrat cel mai mare excedent bugetar din ultimii 25 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernele federale germane, de stat şi locale, au acumulat în 2015 un excedent bugetar ce totalizează 19,4 miliarde de euro, cel mai ridicat, de la reunificarea Germaniei, în 1990, potrivit Oficiului Federal de Statistică.

Recordul anterior a fost înregistrat în anul 2000, când Germania a înregistrat un excedent de 18,2 miliarde de dolari. Excedentul din 2015 s-a ridicat la 0,6% din PIB, dublu faţă de nivelul din 2014, de 0,3% din PIB. Atunci, plusul a fost de 8,9 miliarde de euro, informează Agerpres.

În ianuarie, Ministerul german de Finanţe a raportat un excedent bugetar federal aferent lui 2015 de două ori mai ridicat decât estimările iniţiale, datorită veniturilor record din taxe şi a ratelor scăzute ale dobânzilor.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a declarat că intenţionează să utilizeze excedentul din 2015 la finanţarea costurilor asociate cu fluxul de refugiaţi. În Germania au sosit 1,1 milioane de solicitanţi de azil, numai anul trecut. Oficialul a adăugat că şi în bugetul pe 2016 este prevăzută obţinerea unui excedent bugetar, datorită situaţiei solide a pieţei forţei de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite