Când hainele îl fac pe om (bogat): Viaţa lui Amancio Ortega, spaniolul ajuns al doilea miliardar al lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clasamentele celor mai bogate persoane de pe planetă îi fac pe oamenii obişnuiţi să asiste la o întrecere insipidă a marilor averi. Totuşi, figurile impenetrabile ale unor miliardari ascund poveşti de viaţă demne de transpus într-un bildungsroman de succes. Un exemplu este Amancio Ortega, cel mai bogat om din Europa şi discretul patron al Inditex, grup care deţine brandurile Zara, Bershka şi Stradivarius.

Spaniolul Ortega (80 de ani) este singurul nume din Top 10 Forbes care, din 2009, a reuşit să-şi crească averea, an de an, până la valoarea actuală de 67 de miliarde de dolari. Performanţa financiară l-a urcat pe locul al doilea, în spatele lui Bill Gates şi în faţa magnatului Warren Buffett. De altfel, Ortega şi mexicanul Carlos Slim sunt singurii „intruşi” din plutonul fruntaş al celor mai bogaţi oameni din lume, format, în rest, doar din americani.

Presa de specialitate îl caracterizează pe Amancio Ortega ca fiind un om simplu, normal, dar excesiv de discret. Fotografiile cu el sunt rare, la fel şi apariţiile sale publice (prima, în anul 2000). Este căsătorit a doua oară, şi are trei copii, iar fiica Sandra este cea mai bogată femeie din Spania. Rezumatul stilului său de viaţă se încadrează perfect în afirmaţia proprie, conform căreia vrea să fie recunoscut pe stradă doar de familie, prieteni şi oamenii cu care lucrează. Spaniolul a impregnat filosofia de zi cu zi şi în business, dovadă că Zara, cel mai cunoscut nume din portofoliul Inditex, nu a avut vreodată o campanie de publicitate, ci a devenit popular prin viul grai al clienţilor mulţumiţi.

Ortega trăieşte într-o casă cu vedere la ocean, în oraşul în care s-a lansat în afaceri, La Coruña , deţine un iaht şi un avion personal şi are mai multe fundaţii prin care sprijină munca, educaţia, cultura, cercetarea ştiinţifică, dar şi persoanele cu dizabilităţi. Se spune că mai are o locuinţă obişnuită, de care nu ştie nimeni. Nu poartă niciodată cravată, obişnuieşte să mânânce alături de angajaţii săi, la cantină, şi, deşi este înaintat în vârstă, trece în fiecare dimineaţă prin sala de forţă. Totuşi, misterul din jurul său face ca puţină lume ştie cât este adevăr şi cât este legendă din ceea ce se spune despre el.

Copilăria modestă a stârnit o ambiţie de fier

Amancio Ortega Gaona s-a născut în 28 martie 1936, în micul sat spaniol Busdongo de Arbas, situat în provincia León. Era mezinul unei familii numeroase, într-o conjunctură economică nefastă. Regiunea simţea din plin avântul industrial, dar şi tumultul Războiului Civil, iar calea ferată din apropiere, extrem de tranzitată, a creat o vitală sursă de venit pentru familia sa. Tatăl lui Ortega era lucrător feroviar, iar mama – servitoare de casă.

Citiţi mai mult despre acest subiect pe Adevărul Financiar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite