Budăi anunță două proiecte pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii a anunțat lansarea a două proiecte europene pnetru categoriile vulnerabile, unul pentru sprijinirea celor care nu își găsesc un loc de muncă, dar și unul pentru a veni în combaterea abandonului școlar.

FOTO Facebook
FOTO Facebook

Marius Budăi a anunţat lansarea celor două proiecte într-o postare pe Facebook, în prezenţa comisarului pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira, şi a comisarului pentru Locuri de Muncă şi Drepturi Sociale Nicolas Schmit. 

Potrivit ministrului Muncii, unul dintre cele două proiecte are în vedere „sprijinirea persoanelor care au dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, respectiv transformarea ANOFM dintr-o instituţie axată doar pe plăţi de indemnizaţii, într-una pro-activă care să ofere cetăţenilor îndrumări privind formarea şi reconversia profesională pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă”. 

Un al doilea proiect are ca obiect oferirea unor servicii comunitare integrate pentru comunităţile rurale. Astfel, potrivit anunțuluui făcut, „în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei va fi extins proiectul pilot deja implementat, la 2.000 de comunităţi rurale, care vor avea acces la servicii medicale de bază, asistenţă socială şi consiliere şcolară pentru combaterea abandonului şcolar”.

„Astăzi este o dovadă în plus că aderarea României la Uniunea Europeană şi încrederea României în parcursul european ne aduc plus valoare. (...) Astăzi, Ministerul Muncii vine cu o nouă politică pentru ocupare şi cu o nouă politică de coeziune pentru categoriile vulnerabile”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

Totodată, Ministrul Marius Budăi a mai susținut, potrivit sursei citate, la evenimentul de lansare a Politicii de Coeziune 2021-2027, că „începând de acum, vom schimba extrem de mult imaginea Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă în România, dar şi adevărata coeziune pentru categoriile vulnerabile”.

„Se dovedeşte că trebuie să avem în continuare încredere în parcursul european şi trebuie să ne facem temele extrem de serios, astfel încât tot ce avem la dispoziţie să folosim în beneficiul cetăţenilor noştri", a conchis Marius Budăi. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite