Omul de afaceri Ion Ţiriac a devenit cel mai bogat român, devansându-l pe Ioan Niculae, potrivit Top 300 Capital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Averea lui Ţiriac a crescut spectaculos în ultimul an
Averea lui Ţiriac a crescut spectaculos în ultimul an

Omul de afaceri Ion Ţiriac, cu o avere de 1,2 - 1,3 miliarde de euro, se află pe primul loc în „Top 300 Cei mai bogaţi români“, ediţia din 2014, realizat de revista Capital. El a mai ocupat această poziţie şi în urmă cu patru ani. În 2013, omul de afaceri se poziţiona pe locul 3, cu o avere de 800-850 milioane de euro.

Pe poziţia a doua în acest an se află Ioan Niculae (1-1,1 miliarde euro), proprietarul grupului InterAgro. Anul trecut era cel mai bogat român, cu o avere de 1,7 miliarde de euro.

Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, care deţin reţeaua Dedeman, au o avere de 650 milioane de euro, ceea ce i-a propulsat pe a treia treaptă a clasamentului actual. Ei au urcat două poziţii în top faţă de anul trecut, iar averea le-a crescut de la 500-520 milioane de euro.

După o lungă criză în care averea cumulată a celor 300 de milionari scădea de la an la an, în 2014 aceasta a crescut cu peste 4% faţă de ediţia anterioară a clasamentului. Astfel, averea totală în acest an a ajuns la 22,47 miliarde de euro, cu aproape un miliard de euro mai mult faţă de anul 2013.

Cele mai importante domenii care au avut o contribuţie majoră la creşterea averilor multora dintre milionari au fost agricultura şi industria. Sănătatea şi o parte a sectorului imobiliar au dat un impuls afacerilor, în timp ce în energie — vedeta anilor trecuţi — milionarii au pus pe stop majoritatea proiectelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite