ANALIZĂ: Cel puțin trei sferturi din comerțul mondial are loc prin canale de vânzări indirecte
0Minimum trei sferturi din comerţul mondial (75%) are loc prin canale de vânzări indirecte, însă numai o treime dintre companii le valorifică adecvat, arată un studiu de specialitate, finalizat la nivelul lunii aprilie 2024.

Conform datelor centralizate de Horvath şi Channel Advisors, 80% dintre executivi consideră aceste canale de vânzări indirecte ca fiind importante şi doar un sfert dintre companii dispun de instrumentele, cunoştinţele şi datele necesare pentru a-şi construi şi gestiona o reţea eficace de parteneri.
Studiul, intitulat "Potenţialul neexploatat al Canalelor de Vânzări Indirecte", evidenţiază faptul că vânzările prin parteneri pot genera beneficii, precum: intrarea pe o piaţă mai extinsă; acces la expertiza specializată a partenerilor; diminuarea provocărilor de natură logistică; reducerea cheltuielilor de marketing şi vânzări.
Estimările incluse în cercetare relevă că organizaţiile care activează în sectoarele de manufacturing, sănătate/pharma, IT&C şi servicii financiare obţin cele mai mari venituri prin parteneri, unele chiar de peste 75%.
Cu toate acestea, două treimi dintre companii consideră că nu valorifică pe deplin aceste beneficii. Astfel, una din cinci firme nu are suficiente date pentru a înţelege potenţialul partenerilor şi doar una din trei companii îşi planifică activitatea de vânzări împreună cu partenerii.
În ceea ce priveşte sprijinul oferit partenerilor, acesta este preponderent doar parţial (57%), iar referitor la monitorizarea performanţelor partenerilor, aceasta se face insuficient (55%) sau deloc (11%).
În plus, la finele anului trecut, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a estimat faptul că comerțul mondial ar urma să se contracte cu 5% în acest an comparativ cu anul 2023.
De asemenea, valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor tranzacţionate la nivel mondial ar urma să se ridice în acest an la aproximativ 30.700 de miliarde de dolari, comparativ cu 32.200 miliarde de dolari în 2022, conform celor mai recente evaluări ale UNCTAD. În timp ce comerţul cu bunuri ar urma să se contracte cu aproape 2.000 de miliarde de dolari în 2023, sau aproximativ 8%, schimburile cu servicii ar urma să crească cu aproape 500 de miliarde de dolari sau 7%.
Horvath este una dintre cele mai importante companii internaţionale, independente, de consultanţă în management, prezentă şi pe piaţa din România, începând cu anul 2005. În prezent, compania are birouri în: Germania (Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, Hamburg, Munchen şi Stuttgart), Austria, România, Elveţia, Ungaria, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe iar Channel Advisors oferă consultanţă în gestionarea reţelelor de parteneri pe pieţe din România, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Slovacia.