ANALIZĂ Când transparenţa e tratată cu opacitate

Guvernul USL, condus de premierul Victor Ponta, a inclus într-un proiect de ordonanţă de urgenţă o măsură prin care a decis să majoreze pragul de la care instituţiile statului pot achiziţiona produse, lucrări sau servicii fără licitaţie. De la 15.000 euro la 30.000 euro. Motivul invocat este „flexibilizarea si transparentizarea“ procedurii de achiziţie. Sincer, mi se pare fenomenal.

Cu alte cuvinte, avem o problemă de transparenţă. Pe care o tratăm cu un plus de opacitate. Se spune că, uneori, cui pe cui se scoate. Sunt, însă, unele situaţii în care mai bine nu mai pui mâna pe metal. Mai ales pe arginţi.
Într-o formă sintetică, argumentul meu este următorul: nu poţi opri scurgerea de bani lărgind gaura prin care se produce risipa. Este ca şi cum ai schimba un cufăr lipsit de lacăt cu butoiul danaidelor.
În opinia dumneavoastră, care proces oferă mai multă transparenţă: o licitaţie publică în care oricine poate verifica ofertele depuse şi în care poate fi tras la răspundere managerul întreprinderii dacă face achiziţii la preţuri mai mari decât cele de pe piaţă? Sau o cheltuială discreţionară făcută de managerul respectiv – care nici măcar nu trebuie să se justifice, pentru că oricum nimeni nu-l verifică?
Un prieten îmi spunea la un moment dat că cineva poate afişa o imagine falsă pentru multă vreme. Adevăratele trăsături de caracter le vezi în frânturi mici şi aparente. Trebuie să îi dau dreptate.

„Pro business“, dar departe de ţintă

Imaginea de la care Guvernul Ponta a plecat a fost una pro-business şi a primit la momentul respectiv un vot de încredere din partea majorităţii oamenilor de afaceri din România. Din păcate, de la vorbă până la faptă este o distanţă foarte mare. Cel puţin în cazul actualului executiv. Promisiunile au fost mari şi serioase. Cu toate acestea, în doar câteva luni, performanţele economice sunt departe de ţintele declarate iniţial. Statul nu a privatizat nimic şi nici nu pare să dorească să facă acest lucru. Actualul ministru al economiei promitea că până la sfârşitul lunii va fi anunţată privatizarea şi preţul ofertei Transgaz. Nu am văzut nimic în acest sens. Leul s-a depreciat puternic, iar majoritatea instituţiilor interne si internaţionale au recunoscut că o mare parte din vină o are şi instabilitatea politică. Şi, cel mai rău, pe plan internaţional imaginea României a devenit similară cu a fostelor republici componente URSS – în care dreptul asupra proprietăţii şi Constituţia sunt nişte mofturi aflate la bunul plac al conducerii ţării.

Lecţia de transparenţă de la UE

Nici unul dintre aceste fenomene nu are darul de a încuraja mediul de business din România. Dimpotrivă: orice investitor echilibrat se poate întreba care sunt costurile retragerii investiţiei sale. Iar dacă încă nu a investit, se va felicita pentru faptul că nu a făcut-o. Apoi îşi va îndrepta atenţia către medii mai calme şi mai predictibile. În fond, domnia legii, mai ales pentru investitori, este de aur. Nu poţi investi cu succes în lipsa predictibilităţii oferite de legi stabile. Nu ai cum dezvolta prin afaceri o zonă, cât timp autorităţile politice nu fac nimic pentru a sprijini acest demers. Nu ai şanse de reuşită în afaceri atunci când politicienii unei ţări contrafac adevărul, atunci când blochează accesul la cunoaştere.
Realitatea nu se construieşte din declaraţii televizate si comunicate de presă, ci din activitatea puţin vizibilă, aproape anonimă, de zi cu zi. Ce realitate construieşte pentru România guvernul Ponta, „crescând“ nivelul transparenţei prin opacizarea procedurilor de achiziţie publică? Asta să fie oare calea spre Europa? Ce mesaj credeţi că va primi România din partea Comisiei Europene referitor la „flexibilizarea şi transparentizarea“ licitaţiilor publice? Cu siguranţă va fi o lecţie de transparenţă.