AFM va lansa programul „Rabla pentru sobe”

0
Publicat:

În România există mai mult de 3 milioane de gospodării care nu sunt racordate la gaze naturale și sunt nevoite să se încălzească cu sobe pe lemne sau cărbuni.

O bătrânică pune un lemn în sobă
Mai mult de 3 milioane de gospodării din România se încălzesc cu sobe. Foto Shutterstock

Incendiile violente din ultimii ani și decesele provocate de intoxicații cu fum generat de sobe defecte sau coșuri necurățate, dar și poluarea produsă de sobe au determinat autoritățile să ia din nou în calcul subvenționarea achiziției de sobe noi de către populație.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că va lansa programul „Rabla pentru sobe”, ale cărui detalii le va prezenta, miercuri, într-o conferinţă de presă în care va vorbi şi despre bugetul alocat iniţiativelor de mediu pe anul 2024.

Potrivit ministerului de resort, oficialul va prezenta Ghidul de finanţare a Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor ("Rabla pentru sobe").

De asemenea, Fechet va oferi informaţii despre bugetul pentru programele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), ce vor fi derulate în 2024.

În urmă cu trei ani, Octavian Berceanu, șef al Gărzii de Mediu, a avansat ideea unui nou program „Rabla” similar celui pentru maşini sau electrocasnice, care să asigure însă sisteme de încălzire a locuinţelor cu sobe de randament înalt, fiind nevoie şi de crearea unui „Registru pentru sobe”.

Berceanu afirma că Primăriile ar fi trebuit să aibă un registru electronic cu adresă, proprietarul, locaţia GPS, tipul sobei, tipul combustibililor folosiţi şi poză sobei pentru conformitate, dovadă că datele sunt corecte şi colectate la faţă locului.

„Probabil numărul acestora este de zeci de mii. Populaţia care se încălzeşte cu aceste sobe este una săracă în general, chiar dacă domiciliul este în centrul Bucureştiului. Am vizitat casele încălzite cu sobe pe combustibili solizi, unele situate în centru, altele spre periferia oraşului.

Oamenii nu mai cheltuiesc în prag de primăvară 500 de lei pentru un metru cub de lemne şi preferă să pună în sobe orice deşeu care arde şi care poate încălzi apa, mâncarea şi cameră.

Soluţia: Pe termen mediu şi lung trebuie să aplicăm soluţiile care să scoată încălzirea cu lemne şi deşeuri din cotidianul oraşului. Poate programul <Rabla> pentru maşini şi electrocasnice se poate extinde către încălzirea locuinţelor individuale prin achiziţia de sisteme de încălzire şi ardere complete, cu randament înalt, aşa cum sunt dotate toate casele din Europa.

Particulele fine de PM 10 şi PM 2.5 provenite din arderile bucăţilor de PAL, PFL, cărbuni, cauciucuri, uleiuri, sunt cât se poate de nocive, substanţele degajate sunt puternic cancerigene iar poluarea cumulată a zeci de mii de focuri din încălzirea individuală fac aerul irespirabil, atât în mediul rural, cât mai ales în mediul urban, indiferent de ce oraş vorbim.

Aceste particule se ridică pe hornuri antrenate de aerul fierbinte şi apoi cad pe sol odată cu contactul cu aerul rece sau rămân în suspensie în primii zeci de metri”, preciza Berceanu în primăvara anului 2021.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite